Evenimentul predarii de stafeta a avut loc ieri la New York, prilej cu care ministrul de Externe, Mihai Razvan Ungureanu a avut o intrevedere cu seful Departamentului de Stat al SUA, Condoleezza Rice, informeaza Rompres. Dupa cum a precizat seful diplomatiei romane, pe agenda discutiilor s-au aflat subiecte legate de politica strategica de la Marea Neagra, de Transnistria si vecinatatea rasariteana a Romaniei, precum si calendarul intalnirilor bilaterale la nivelul responsabililor de rang inalt al celor doua diplomatii. Cu ocazia intrevederii, secretarul american de Stat, Condoleezza Rice, a acceptat invitatia de a veni la Bucuresti pentru semnarea acordului-cadru privind instalarea de baze americane in Romania, a declarat ieri ministrul Ungureanu, citat de Mediafax. Referindu-se la rezolutia adresata Siriei, supusa ieri spre dezbatere Consiliului de Securitate al ONU, ministrul Afacerilor Externe preconiza ca aceasta nu va impune sanctiuni Damascului, ci va transmite un mesaj referitor la necesitatea colaborarii autoritatilor siriene cu Comisia Mehlis.
Potrivit lui Ungureanu, proiectul de rezolutie propus de SUA, Franta si Marea Britanie, in urma raportului Comisiei referitor la asasinarea premierului libanez Rafic Hariri, va solicita Siriei sa initieze actiuni concrete care sa ilustreze renuntarea la sprijinirea actiunilor sau gruparilor teroriste. (L.P.)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Ochelarii pentru nevăzători .lumen, dezvoltați de o echipă din România,...
Sursa: start-up.ro
-
Verdict istoric la Paris. Pedeapsă cu închisoarea pentru cei care au...
Sursa: kudika.ro