Nestiind continutul scrisorii pe care a trimis-o lui Mircea Geoana, Adrian Nastase si Miron Mitrea, m-am cam grabit saptamana trecuta cand l-am categorisit drept "impaciuitorist" pe Ion Iliescu in raport cu actuala conducere a PSD. Ce-i drept, nu-i v
Nestiind continutul scrisorii pe care a trimis-o lui Mircea Geoana, Adrian Nastase si Miron Mitrea, m-am cam grabit saptamana trecuta cand l-am categorisit drept "impaciuitorist" pe Ion Iliescu in raport cu actuala conducere a PSD. Ce-i drept, nu-i vorba nici de o ruptura clara, de o despartire fara echivoc; dar, departe de a fi conciliant, tonul scrisorii e unul, in limitele urbanitatii, foarte critic. Reprosurile, in marea lor majoritate justificate, pe care Ion Iliescu le face triumviratului din Kiseleff, sunt cunoscute si presa de sambata le-a reluat. Nu le mai pomenesc si eu. Mai interesant mi se pare rolul pe care, chiar asa dat la o parte cum e, presedintele fondator al PSD si l-a asumat cu de la sine putere: acela de a fi un soi de pui-santinela in ograda partidului. Ce-nseamna asta? Ca sanatatea perimetrului pesedist e data, in viziunea Domniei-Sale, numai de stabilitatea si continuitatea valorilor social-democrate, iar daca aceste valori s-ar contamina cu virusul unor "politici economice si sociale de esenta neoliberala", asemenea gainilor social-democrate de la Ceamurlia cu gripa aviara, intreg partidul pe care l-a fondat s-ar duce de rapa. Si cine poate simti mai bine pericolul, cine, numai cand aude de liberalism (neo sau mai vechi), se imbolnaveste pe picioare? Evident, Domnia-Sa, Ion Iliescu!
Ramane de vazut cat il vor mai tine pe langa ei stapanii ograzii. Eventual, pe postul de pui-fondator.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.