La nivelul intregii saptamani, volumul total de contracte realizat a fost de 37.306, numarul pozitiilor deschise urcand, la randul lor, la 70.000.
Aceasta evolutie poate fi pusa pe seama detinatorilor de portofolii pe piata de capital, care au deschis pentru martie viitor 11.068 noi pozitii.
Linistea din piata valutara a avut efecte si in cea la termen de la Sibiu. "Fara interventiile BNR derivatele pe raportul leu/euro si-au pierdut din atractivitate", comenta un broker sibian. "Ultimele declaratii ale oficialilor BNR, care au lasat de inteles ca anul viitor tendinta de apreciere a leului se va mentine nu a adus modificari mari ale preturilor.
Piata sibiana estimeaza, inca, de la jumatatea lui septembrie, o evolutie a leului in culoarul 3,55 - 3,62 lei".
Raportul leu/euro cu scadenta decembrie a inceput saptamana cu maximul de 3,62 lei. Preturile din urmatoarele sedinte au fost foarte stabile, ele fiind cuprinse intre 3,6011 si 3,6130 lei.
Fluctuatiile paritatii euro/dolar au permis realizarea de speculatii. In prima parte a saptamanii, euro a coborat pentru Craciun de la 1,2009 la 1,1911 dolari, pentru ca vineri sa urce de la 1,2020 la 1,2056 dolari.
Pentru martie 2005 tranzactiile au fost realizate la 1,2057 dolari, fata de 1,2189 dolari la inceputul lunii.
BMFMS se pregateste sa lanseze pe piata trei noi contracte futures, acestea urmand sa aiba ca suport actiunile societatilor Sicomed Bucuresti, SSIF Broker Cluj si Sinteza Oradea.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro