De dimineata, termenul limita nu parea sa ii streseze pe cei aproape 70 de senatori prezenti in sala. In trei ore de plen, ei au parcurs amendamentele formulate pentru doar doua articole.
Cele mai ample discutii s-au purtat pe marginea mai multor amendamente depuse de senatorul PRM Viorica Moisuc la articolul 16, privind unitatile administrativ-teritoriale. Primul amendament al senatorului PRM prevede ca in unitatile administrative unde, in prezent, romanii sunt minoritari, acestia sa se bucure de toate drepturile unei minoritati. Un alt amendament stipuleaza ca este interzis ca in aceste zone, prin mijloace coercitive, directe sau indirecte, romanii sa fie pusi in situatia de a-si parasi domiciliul. Amendamentele aveau aviz de respingere din partea comisiilor. Senatorul UDMR Gyorgy Frunda s-a exprimat impotriva, considerand ca ar fi nefiresc ca romanii, in propria lor tara, sa aiba statut de minoritari intr-o zona, chiar daca in acea zona sunt mai putini numeric decat restul populatiei.
Silvia Ciornei a declarat ca grupul conservator va sustine aceste amendamente formulate de senatorul PRM, ceea ce a dus la protestul UDMR. Liderul senatorilor UDMR, Verestoy Atilla, a solicitat o pauza de consultari, pe motiv ca anuntul conservatorilor contravine intelegerii dintre senatorii coalitiei guvernamentale. Liderul grupului PSD, Ion Iliescu, a anuntat, la randul sau, ca va vota pentru amendamentele mentionate si a apreciat interventia lui Verestoy Attila drept o "forma directa de presiune si de intimidare". In favoarea amendamentului s-a pronuntat si liderul grupului PRM, Gheorge Funar, care a precizat ca la Cluj functioneaza Asociatia romanilor alungati din judetele Harghita, Covasna si Mures.
Gheorghe Funar, cel care a formulat cele mai multe amendamente, a anuntat ca isi retrage cea mai mare parte dintre acestea pentru a impiedica aprobarea tacita a legii.
Potrivit programului stabilit de Biroul Permanent, senatorii ar fi trebuit sa lucreze si dupa-amiaza, pentru a trece prin toate punctele din proiect, pentru ca luni sa dea votul final. Exista si posibilitatea ca maine sa fie reluata sedinta de plen, in acest caz, votul final fiind acordat in aceeasi zi. Din lipsa de cvorum, Nicolae Vacaroiu a suspendat sedinta. Lucrarile Senatului vor fi reluate luni dupa-amiaza.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro