O filiera de contrabanda cu tigari avand aplicate timbre false, din care faceau parte 11 patroni, a fost anihilata in Valea Jiului de politistii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor. Toate persoanele implicate in acest caz sunt acuzate de evazi
O filiera de contrabanda cu tigari avand aplicate timbre false, din care faceau parte 11 patroni, a fost anihilata in Valea Jiului de politistii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor. Toate persoanele implicate in acest caz sunt acuzate de evaziune fiscala si risca o pedeapsa cu inchisoarea intre 2 si 8 ani pentru evaziune fiscala. Comisarul sef Alexandru Draghici, seful IPJ Hunedoara, a declarat, ieri, ca in cadrul operatiunii declansate s-au facut 11 perchezitii domiciliare si cinci verificari de specialitate la societati comerciale si puncte de lucru despre ai caror administratori, anchetatorii aveau informatii ca desfasoara activitati ilicite. In urma descinderilor au fost gasite 9.000 de pachete cu tigari fara timbru sau cu timbre susceptibile a fi false, in valoare totala de 25.000 lei, 207 pachete de cafea fara documente de provenienta si netimbrate, in valoare de 17.000 de lei, bauturi alcoolice netimbrate de 6.600 de lei, precum si 5.000 de petarde clasa A. De asemenea, la punctul de lucru al unei alte firme au fost descoperite 700 de pachete de tigari Carpati, care aveau aplicate timbre false, in conditiile in care producatorul de tutun "Tutunul romanesc" RA Bucuresti nu a mai fabricat astfel de produse din 2004. "In prezent, cercetarile in acest dosar sunt continuate de ofiterii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Hunedoara, impotriva a 11 persoane fiind declansata urmarirea penala", a precizat comisarul-sef Draghici.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.