Cadrele didactice din Capitala cer autoritatilor sa renunte la presiunile politice asupra conducerii Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti (ISMB) si sa evalueze corect activitatea acesteia, fara sa omita organizarea foarte buna a concursur
Cadrele didactice din Capitala cer autoritatilor sa renunte la presiunile politice asupra conducerii Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti (ISMB) si sa evalueze corect activitatea acesteia, fara sa omita organizarea foarte buna a concursurilor si examenelor din invatamantul preuniversitar.
"Suntem de acord cu evaluarea activitatii ISMB, dar cerem inspectorilor Ministerului Educatiei si Cercetarii sa faca o analiza corecta, cinstita, in lumina legii, fara sa raspunda comenzilor politice, intrucat Alianta s-a angajat, in campania electorala, sa nu politizeze invatamantul'', a declarat agentiei Mediafax, Mariana Becic, lider al filialei Bucuresti a Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI). Becic a precizat ca foarte multi inspectori generali scolari au cedat presiunilor politice si au renuntat la posturile de conducere. Singura care a rezistat pana acum este conducerea inspectoratului din Bucuresti, ultima "scoasa din cursa" fiind Mures, a adaugat ea.
"Sefa ISMB, Daniela Nedelcu, si echipa ei nu s-au temut de evaluare. Dar reprezentantii ministerului au trimis o fisa de evaluare care nu mai corespunde legislatiei in vigoare'', a mai spus Becic.
Liderul sindical mai afirma ca, potrivit ministrului Educatiei, inspectorii scolari si-au dat demisia pentru ca nu ar fi suportat evaluarea.
"Daca aceasta analiza este facuta fara sa fie respectate criteriile legale de evaluare, iar oamenii sunt fortati sa-si dea demisia, sigur ca se poate interpreta ca nu au suportat, dar nu evaluarea, ci incorectitudinea si presiunea psihica'', a mai spus seful FSLI Bucuresti. Sindicalistii asteapta sa fie solicitati - potrivit legii - sa-si spuna parerea in legatura cu activitatea conducerii ISMB.
"Pana acum nu am fost chemati sa discutam activitatea ISMB, asa cum prevede legea in cazul evaluarii activitatii inspectoratelor scolare. Asteptam sa se poarte un dialog si cu noi. De asemenea, cerem ministrului Educatiei ca echipa care este in control la ISMB sa respecte legea, ordinele si regulamentul semnat de insusi ministrul Mircea Miclea", a adaugat Becic.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.