Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Dan Lupascu, impreuna cu ministrul Justitiei, Monica Macovei, au avut ieri o intrevedere cu Comisarul European pentru Justitie, Franco Frattini (foto). Lupascu a declarat ca Frattini si-a exprimat s
Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Dan Lupascu, impreuna cu ministrul Justitiei, Monica Macovei, au avut ieri o intrevedere cu Comisarul European pentru Justitie, Franco Frattini (foto). Lupascu a declarat ca Frattini si-a exprimat sprijinul fata de eforturile facute de CSM si de Ministerul Justitiei pentru a reforma sistemul judiciar din Romania. Mai mult, presedintele CSM a declarat ca Franco Frattini a promis sustinerea reformei in Justitia din Romania prin acordarea de fonduri. Astfel, Frattini si-a manifestat interesul pentru procesul de recrutare a personalului CSM. Pe de alta parte, Lupascu a explicat ca nu este suficient ca legile reformei sistemului judiciar sa fie acceptate de magistratii romani, ci acestia trebuie sa isi schimbe mentalitatea, pentru internalizarea spiritului reformei.
Interesat de independenta Justitiei romane
Imediat dupa intalnirea de la sediul CSM, Franco Frattini s-a deplasat la Palatul Victoria, unde, dupa o discutie cu premierul Calin Popescu Tariceanu, acesta a precizat ca raportul Comisiei Europene va evidentia rezultatele pozitive inregistrate de autoritati in procesul de integrare. Comisarul European a mentionat ca vor fi aratate si domeniile in care Guvernul trebuie sa implementeze "mai hotarat" cadrul legislativ. Potrivit lui Frattini, independenta magistratilor constituie un exemplu privind sectoarele in care legislatia aprobata trebuie sa fie si aplicata. "A venit timpul ca membrii CSM sa coopereze cu Guvernul, pentru a garanta ca principiul independentei este pe deplin aplicat", a spus Frattini. Pe de alta parte, Frattini s-a declarat multumit de progresele inregistrate in cursul acestui an, aratand ca autoritatile romane dispun de timpul necesar pentru a indeplini toate criteriile de aderare la UE. In acest sens, comisarul european a precizat ca spera "din toate puterile" sa nu se aplica clauza de salvgardare.
Frattini a precizat ca procedura clauzei de salvgardare nu este un instrument utilizat in mod regulat, ci doar o masura extrema, care a fost luata in considerare din cauza progreselor insuficiente inregistrate la finele anului trecut.
Frattini ramane in legatura cu Macovei si Blaga
Comisarul european a remarcat dublarea numarului de dosare de mare coruptie, precizand ca va fi informat periodic de catre ministrii Monica Macovei si Vasile Blaga asupra sentintelor care vor fi emise in astfel de cazuri. Un alt criteriu necesar integrarii europene a Romaniei si asupra caruia oficialul de la Bruxelles a insistat a fost programul de securizare a frontierelor. Frattini a amintit ca este necesar ca autoritatile romane sa asigure personal calificat si "un nivel adecvat" de securizare a granitelor. In acest sens, comisarul European a propus si o strategie de repatriere a emigrantilor ilegali si de protejare a refugiatilor. Pe de alta parte, Franco Frattini a participat ieri, impreuna cu ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, la un exercitiu demonstrativ prezentat de politistii de frontiera galateni. Demnitarul european s-a declarat multumit de modul in care au fost cheltuiti banii europeni pentru securizarea frontierelor.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.