Maria si Ana s-au nascut la termen, la 10 septembrie 2005, la Maternitatea "Cuza Voda" din Iasi. Cantareau la nastere 2.480 de grame si erau lipite in zona pelviana (zona bazinului). Siameze. Maria, o fetita cu chip bine conturat, corp, maini si picioare. O singura diferenta fata de un bebelus obisnuit: de ea era lipita o sora geamana, Ana, care traia "hranita" exclusiv de trupul de care era atasata. in termeni medicali, micuta nedezvoltata se numeste "geaman parazit, neviabil".
Siamezele au fost transferate la Spitalul "Sf. Maria" din Iasi, iar operatia trebuia sa aiba loc saptamana viitoare, pentru a exista timpul necesar efectuarii complicatelor investigatii premergatoare interventiei. S-a facut insa in regim de urgenta. "Geamanul care traia pe seama organelor surorii sale ii inrautatea si acesteia starea de sanatate. Asa ca marti seara s-a luat decizia ca interventia chirurgicala sa aiba loc in aceasta dimineata. S-ar fi dorit sa existe timp pentru mai multe investigatii, dar riscam foarte mult", ne-a declarat ieri dr. Mihaela Fermesanu.
Operatia a inceput ieri dimineata in jurul orei 9, si a durat circa cinci ore. O echipa formata din patru chirurgi si doi medici anestezisti au separat trupurile siamezelor, operatie care nu s-a mai facut pana acum in Romania. Interventia chirurgicala a decurs bine. Una dintre gemene a supravietuit si este in momentul de fata la terapie intensiva, atent monitorizata. Cealalta geamana, care depindea de trupul surorii sale, nu a avut cum sa supravietuiasca in momentul separarii.
Medicii ne-au mai explicat faptul ca nici fetita care a supravietuit nu este in afara oricarui pericol. Conf. dr. Gabriel Aprodu, medicul care a condus echipa de chirurgi, a explicat faptul ca urmatoarele doua saptamani sunt critice pentru micuta, mai ales din cauza pericolului aparitiei unor hemoragii puternice. Conform statisticilor, in cazul siamezilor uniti in zona pelviana, rata de supravietuire in urma unei operatii de separare este de 1 la 6.
"Ne dorim din tot sufletul ca micuta sa traiasca. Oricum, in cazul ei seria interventiilor chirurgicale nu este incheiata. Ea prezinta o serie de malformatii care urmeaza sa fie corectate in timp. De exemplu, are membrele inferioare in unghi de 180 de grade si niste complicatii la rinichi", ne-a mai spus dr. Mihaela Fermesanu.
Despre autor:
Sursa: Libertatea
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Mașina fostului campion de Formula 1 Ayrton Senna, scoasă la vânzare. Cât...
Sursa: wall-street.ro