Cu ocazia Summit-ului ONU desfasurat zilele trecute la New York, presedintele Statelor Unite, George W. Bush, a promis inca o data ca este gata sa renunte la subventiile agricole si la taxele vamale aplicate bunurilor si serviciilor, insa cu o singura conditie: ca si celelalte mari puteri, si in special Europa, sa procedeze la fel. ''Trebuie sa actionam impreuna in afara negocierilor impuse de ciclul Doha, pentru a elimina subventiile agricole care perturba relatiile comerciale si incetinesc dezvoltarea'', a declarat Bush. '' Astazi fac aceasta promisiune: Statele Unite sunt gata sa elimine toate barierele vamale, subventiile si celelalte obstacole, in scopul degajarii fluxului de bunuri si servicii, dar numai cu conditia ca si celelalte tari sa procedeze la fel'', a subliniat presedintele american.
Nimeni nu face insa primul pas
Washingtonul, impreuna cu alte 147 de state partenere in sanul Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC) incearca inca din 2001 sa liberalizeze schimburile comerciale pentru a contribui astfel la diminuarea fenomenului saraciei in special din tarile africane. Din 2001 si pana in prezent nu s-a facut insa altceva pe aceasta tema decat sa se lanseze promisiuni, care au sporit si mai mult confuzia statelor sarace. Astfel, daca la inceputul anului Banca Mondiala promitea ca va aloca sume gigantice pentru reabilitarea infrastructurii statelor subdezvoltate si pentru imbunatatirea nivelului de trai, dupa numai cateva luni, la Summitul G8 de la Gleneagles, Statele Unite, impreuna cu Europa, anuntau ca mult mai rezonabila o stergere a datoriilor externe ale acestor tari. Desi decizia a fost acceptata in unanimitate de marile puteri, ea nu a fost pusa in aplicare. La acest summit s-a profilat insa si solutia reducerii subventiilor agricole, ca masura de stimulare a sectorului agricol din tarile sarace. Toate variantele cer insa sacrificii imense din partea tarilor bogate, si nici o runda de negocieri nu s-a incheiat printr-o hotarare clara in acest sens. Desi Comisarul european pentru Comert, Peter Mandelson a promis in cadrul discutiilor cu omologul sau de la Washington, Rob Portman, ca va face tot posibilul ca aceste negocieri sa inregistreze un succes pana la viitorul Summit al OMC de la Hong Kong din luna decembrie, este inca greu de intrevazut modul in care ar putea actiona Mandelson la nivelul UE, cunoscut fiind faptul ca discutiile de la Bruxelles pe aceasta tema se afla intr-un impas fara precedent.
Londra preseaza tarile UE sa-si reformeze agricultura
Profitand de faptul ca in prezent se afla la presedintia Uniunii Europene, Marea Britanie exercita presiuni asupra membrilor acesteia sa procedeze rapid la reformarea sistemului de subventii agricole, astfel incat pana in anul 2010, ele sa fie total desfiintate. Ministrul britanic pentru Afaceri europene, Douglas Alexander, citat de cotidianul "Le Monde", a declarat ca negocierile Organizatiei Mondiale pentru Comert (OMC), ce urmeaza sa aiba loc in luna decembrie la Hong Kong, ar putea fi un potrivit cadru pentru luarea deciziei de abolire a subventiilor agricole. Presiunile britanice vizand reformarea Politicii Agricole Comune (PAC) a UE au fost declansate, asa cum se stie, inca din luna iunie, dupa nereusita summit-ului european de a adopta bugetul UE.
Britanicii au refuzat atunci sa renunte la rabatul din contributia sa la bugetul UE, daca nu se redeschid negocierile pentru reconsiderarea chestiunii subventiilor agricole, sustinute in special de Franta si Germania, care sunt si cei mai mari beneficiari.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro