Presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, a declarat ieri ca cei mai recenti indicatori economici promit o crestere mult mai buna pentru economia zonei euro in cel de-al doilea semestru al anului in curs, se arata intr-un comu
Presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, a declarat ieri ca cei mai recenti indicatori economici promit o crestere mult mai buna pentru economia zonei euro in cel de-al doilea semestru al anului in curs, se arata intr-un comunicat AP. Pe primul trimestru, economia zonei euro a inregistrat o crestere de 0,4 la suta, iar pe cel de-al doilea, de numai 0,3 la suta. In septembrie, insa, previziunile BCE situeaza cresterea pe ansamblul anului 2005 undeva intre 1 respectiv 1,6 la suta. Trichet a mai precizat ca situatia economica mondiala ramane destul de incerta pe termen scurt, fiind tributara pe de o parte cresterii preturilor la petrol, iar pe de alta parte efectelor Katrinei. Pe termen lung, insa, aceasta isi va mentine ritmul ascendent.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.