"Domnul presedinte a vorbit cu mine (la telefon - n.n.) pentru a ma intreba daca s-a redeschis dosarul. I-am spus si dumnealui, va spun si dumneavoastra. In acest moment, dosarul nu este redeschis, dar acest lucru nu inseamna ca nu-l voi redeschide maine sau poimaine". "Din punct de vedere procedural, solutia in dosarul Zambaccian este gresita. Dosarul a fost inregistrat in penal, s-a dispus efectuarea de acte premergatoare, dar in penal nu exista o solutie data in cauza, pentru ca dosarul s-a trecut in alta parte, utilizand o institutie care nu exista si s-a dat solutie acolo", a declarat, ieri, Daniel Morar, refuzand sa divulge identitatea procurorului sau Sectia care s-a ocupat de caz.
Surse judiciare ne-au explicat ca, practic, sesizarea a fost reinregistrata in "generale" (fara a exista vreo decizie in acest sens) si acolo a fost clasata. "Dosarul ar fi trebuit solutionat cumva, cu scoatere de sub urmarire penala sau neincepere a urmaririi penale, dar trebuia solutionat, nu reinregistrat la sesizari generale", ne-au informat aceleasi surse.
Fostul premier Adrian Nastase a confirmat, citat de Mediafax, ca l-a contactat telefonic pe seful PNA, ca urmare a informatiilor din presa potrivit carora dosarul ar fi fost deschis. Nastase sustine ca procurorul general i-a spus ca afirmatiile din mass-media nu sunt reale si ca nu exista elemente noi in aceasta chestiune.
PNA a fost sesizat, la sfarsitul lunii august 2004, cu privire la o eventuala legatura dintre achizitionarea de catre Adrian Nastase a unui teren al fostului deputat PDSR Gabriel Bivolaru si sustinerea pe care acesta a primit-o de la Nastase in timp ce fostul parlamentar era cercetat penal, in 1997.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro