Sase persoane au fost ranite, in noaptea de vineri spre sambata, pe raza localitatii Sannicoara, judetul Cluj, in urma coliziunii dintre doua masini, dupa ce un politist aflat intr-un autoturism Dacia a incercat sa evite impactul cu o caruta nesemnal
Sase persoane au fost ranite, in noaptea de vineri spre sambata, pe raza localitatii Sannicoara, judetul Cluj, in urma coliziunii dintre doua masini, dupa ce un politist aflat intr-un autoturism Dacia a incercat sa evite impactul cu o caruta nesemnalizata corespunzator. Potrivit unui comunicat al IGP, in jurul orei 23,45, agentul de politie Marinel Nadasan (38 de ani), aflat la volanul unei Dacii 1310 a Inspectoratului Judetean de Politie Cluj, a surprins si tamponat din spate o caruta nesemnalizata, condusa de Liviu Titus C. (43 de ani) din localitatea Cublesu Somesan, judetul Cluj. In masina politiei se mai aflau agentul Ion Satmari si victima unei talharii, Veronica Claudia Gaspar, precum si doi martori. In urma impactului, politistul, aflat in misiune, a pierdut controlul volanului, intrand pe contrasens in coliziune frontala cu un autoturism Ford Orion, condus regulamentar de Gavril Ioan Pop (31 de ani). O echipa SMURD s-a deplasat de urgenta la fata locului pentru a transporta victimele la spital, cei doi politisti fiind diagnosticati cu fracturi ale membrelor, iar pasagerii din Dacie si conducatorul Fordului raniti usor.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.