AI PARTE...
Majoritatea romanilor sunt increzatori in beneficiile pe care
ti le poate aduce scoala.
Astfel, expresia ""Cine are carte are parte"" pare a fi inca la moda.
De la Stefan a Petrei, gospodarul din Humulesti care se incapatana sa nu-l dea pe fiu-sau la scoala, pentru ca oricum unul plecat la Paris ca sa se cultive ""s-a dus bou si a venit vaca"", romanii si-au mai schimbat parerea despre educatie. Astfel ca 57 de procente din subiectii sondajului CURS si-au aratat ""acordul total"" in privinta afirmatiei ""Cine are carte are parte"", 33 de procente au spus ca sunt ""mai degraba de acord"", iar opt procente ""mai degraba in dezacord"". Doar un procent din cei chestionati s-a aratat in total dezacord cu acesta afirmatie.
DORINTA MAMEI. Dupa modelul Smarandei, mama lui Ion Creanga, care tinea sa-si dea copilul la scoala ca sa-l vada luminat si numai bun de facut popa, un procent mare de femei (60%) sunt in ""acord total"" cu acesta afirmatie, pe cand numarul barbatilor care cred la fel este de 53 de procente.
Cei care au peste 56 de ani cred mai mult in beneficiile pe care ti le poate aduce scoala - 62 de procente s-au aratat in ""acord total"" cu afirmatia ""Cine are carte are parte"". La categoria 31-55 de ani, 55 de procente s-au aratat in ""acord total"" cu acesta afirmatie. Procentul de incantati care au raspuns cu ""acord total"" la afirmatia ""Cine are carte are parte"" a scazut, la cei intre 18 si 30 de ani, pana la 49%. La acesta categorie de varsta s-au inregistrat si cele mai multe raspunsuri de ""dezacord total"" in privinta afirmatiei (3 procente din respondenti, fata de un procent la cei intre 31-55 de ani si de zero procente la cei peste 56 de ani).
UN VIS. Numarul celor cu studii sub liceu care sunt in ""acord total"" in privinta acestei afirmatii e mai mare decat cel de la categoria de intervievati cu studii superioare (59 de procente din cei cu studii sub liceu si 58 de procente din cei cu studii superioare). Cei din mediul rural sunt mai incredintati de adevarul din afirmatia ""Cine are carte are parte"" decat cei din mediul urban (60% din chestionatii din mediul rural s-au aratat in ""acord total"", iar din mediul urban - 54%).
In Dobrogea sunt cei mai multi respondenti care s-au declarat in ""acord total"" cu ""Cine are carte are parte"" (81% din subiecti). Dobrogea e urmata de Oltenia (unde 78 de procente din chestionati si-au exprimat ""acordul total"" in privinta afirmatiei) si de Muntenia (cu 61%). Cei mai porniti impotriva afirmatiei se inregistreaza insa tot in Dobrogea (6% din respondenti s-au declarat in ""dezacord total""). Si in Oltenia, procentul de subiecti aflati in ""dezacord total"" cu afirmatia este ridicat (3% din subiecti). In Transilvania nu a existat respondent care sa fie in ""dezacord total"" cu ""Ai carte, ai parte"".
In ce masura sunteti de acord cu afirmatia: ""Decat un car de carte, mai bine un strop de noroc""?
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Sărindarele din Postul Mare: Când se fac, cum se scriu pomelnicele și când se...
Sursa: garbo.ro
-
Andreea Esca spune sincer de ce nu și-a pensat niciodată sprâncenele: E...
Sursa: kudika.ro