Despre manelizarea Romaniei

Domnul Florin Constantiniu, istoric eminent, scrie recent intr-un articol din Adevarul despre "manelizarea Romaniei". I-am urmarit cu atentie argumentele si i-am inteles bine scepticismul. El crede ca aproape totul este pierdut, azi, pentru ceea ce ne-am obisnuit sa numim "Romania profunda", adica Romania spiritului. Acelasi scepticism greu l-am observat si in scrierile altor intelectuali de marca, de pilda in eseurile si articolele lui Octavian Paler. Nu ascund faptul ca, citindu-i, ma simt ingrijorat. Eu insumi am, destul de des, asemenea viziuni negre si cred ca, intr-adevar, nu mai este nimic de facut intr-o lume si cu o lume in care oamenii politici se dau in stamba, cum se zice in limbaj targovet, iar ceilalti se cearta, cauta sinecure (si le gasesc), intelectualii se dusmanesc cu ardoare si se contesta cu multa ravna. Unde-i resemnarea in fata evidentei estetice? Unde-i sentimentul de onorabilitate, spiritul de corp, prietenia si stima care trebuie sa lege, indiferent de relatiile sociale, pe oamenii de carte? G. Calinescu si T. Vianu nu se iubeau, judecand dupa documentele existente, dar cand T. Vianu a fost dat afara pentru o vreme de la Facultatea de Litere, G. Calinescu i-a propus numaidecat sa lucreze la "Institutul de istorie literara" pe care il conducea si i-a trimis prin femeia de serviciu primul salariu. T. Vianu ii multumeste si incheie scrisoarea cu o formula care mi-a ramas in minte: "te imbratisez cu mainile spiritului meu". Imi place atat de mult, incat, trecand peste drepturile de autor, o folosesc si eu din cand in cand.
l
Si, totusi, ce-i de facut? Aceasta grea amaraciune poate sa ne doboare. Natia noastra parasita in mizerie si manielism are nevoie de modele. Trebuie sa creada in ceva, trebuie sa-i dam o speranta. Este fenomenul "manelizarii" ireversibil? Nimic nu se poate face impotriva ofensivei prostului gust? Mitica al nostru smecher si guraliv care apare in fiecare seara pe sticla televizorului, Mitica - omul de vorbe - nu poate fi oprit? Negutatorii de "drepturi litigioase" nu pot fi cercetati si stopati de o Justitie care ar trebui sa fie incoruptibila? Nu s-ar putea ca intelectualii romani lucizi si patrioti de azi (scuzati de vorba proasta!) sa ofere natiei lor si altceva decat disperarea lor, altminteri indreptatita? Nu se poate, chiar nu se poate ca in locul intolerantei si marlaniei sa introducem toleranta activa si comportamentul civilizat? Nu stiu daca vom reusi, dar trebuie sa incercam. Este o sansa.
l
Mi se intampla in ultimul timp fel de fel de lucruri curioase. De pilda: doi avocati, sot si sotie, fac plangere penala impotriva mea si cer o despagubire de 130.000 euro pentru ca, in calitate de presedinte al Academiei Romane, nu le restitui Casa Oamenilor de stiinta, o cladire de patrimoniu, aflata de 50 de ani in administrarea Academiei Romane. Avocatii au cumparat "drepturile litigioase" de la niste prezumtivi mostenitori care nu au insa acte de proprietate. Relatiile lor cu fostul proprietar, mort acum 60 de ani si mai bine, sunt nesigure: nepoti de verisoara sau de var de-al doilea, cumnat cu nepotul celei de a patra sotii a varului de-al treilea grad... sau cam asa ceva. Avocatii citati mai sus au cumparat, repet, drepturile litigioase si au dat in judecata Academia Romana. Bun, ne judecam, prezentam dovezile, asteptam verdictul. Procesul este de-abia la inceput, insa posesorii drepturilor litigioase nu mai au rabdare si fac plangere penala la politie impotriva mea pentru ca refuz, cum am zis, sa le restitui cladirea in care de 50 de ani se tin conferinte si au loc colocvii stiintifice. Abuz de putere, zic acuzatorii mei. In consecinta, ma cauta un comisar de la politie si imi solicita o declaratie, in genul: subsemnatul, fiul lui, domiciliat in, declar pe propria raspundere ca etc. La inceput, cand aud despre ce este vorba, nu-mi vine sa cred, protestez, mi se pare un act de intimidare... Comisarul imi explica insa ca asa este legea si imi pune in fata un dosar de cateva sute de pagini in care avocatii care ma reclama au strans dovezile abuzului meu...
Domnule, zic eu, dar este un proces civil in curs de desfasurare, sa asteptam rezultatul, cum o sa dau eu, asa, fara nici o justificare, un bun incredintat Academiei Romane, unde sunt actele de proprietate?... Nimic, comisarul (om, de altfel, civilizat) trebuie sa rezolve problema, trebuie, in consecinta, sa dau o declaratie, sa explic de ce nu cedez celor care au cumparat drepturile litigioase (o formula de tinut minte) o casa dintre cele mai frumoase din Bucuresti care, dupa toate documentele, nu le apartine. Aflu ca avocatii au cumparat, in fapt, alte 200 de drepturi litigioase si se judeca pentru a le castiga. Cum sunt din fire incapatanat si nu ma las usor convins sa cedez bunuri care nu-mi apartin, ma asteapta o apriga confruntare cu posesorii drepturilor litigioase... Asa ca, iubiti cititori, cautati-ma de aici inainte la tribunal... Am, n-am treaba, la 12 trecute fix voi fi acolo...

---

Despre autor: