In primele sapte luni ale anului in curs, valoarea tranzactiilor realizate pe Bursa Electronica Rasdaq a inregistrat o evolutie fluctuanta, se arata intr-un raport realizat de institutia amintita.
In contextul unei situatii neclare legata de

In primele sapte luni ale anului in curs, valoarea tranzactiilor realizate pe Bursa Electronica Rasdaq a inregistrat o evolutie fluctuanta, se arata intr-un raport realizat de institutia amintita.
In contextul unei situatii neclare legata de impozitul pe venitul realizat din tranzactii bursiere, interesul investitorilor fata de piata autohtona de capital a scazut, atingand un nivel alarmant in aprilie. Astfel, daca varful valorii tranzactiilor a fost consemnat in luna februarie, si anume 37 milioane euro, in luna aprilie lichiditatea bursiera a totalizat doar 9 milioane euro.
In plus, aproape jumatate dintre cele 2.000 de titluri tranzactionate pe Rasdaq a fost translatata pe platforma tehnica a BVB, pana la sfarsitul lunii iulie. Astfel, o parte semnificativa a tranzactiilor realizate pe bursa Rasdaq in 2005 a fost inregistrata pe acest sistem, peste 51 la suta.
Valoarea totala a tranzactiilor realizate in primele sapte luni ale anului 2005 a fost usor superioara rulajului inregistrat pe parcursul anului 2004. Prin urmare, daca anul trecut, pe BER s-au efectuat tranzactii cifrate la 146 milioane euro, in primele sapte luni ale anului in curs, lichiditatea totala a fost de 147 milioane euro.

Principalii indici bursieri, in scadere

In ceea ce priveste evolutia indicilor bursieri in acceasi perioada a anului 2005, acestia au evoluat pe scadere. Astfel, indicele Rasdaq-Composite a inregistrat o variatie negativa de 11,68 la suta, iar RAQ-I, de 19,27 la suta. Singurul indicator care a consemnat o apreciere a fost RAQ-II, cu un plus de 15,48 la suta.
Capitalizarea bursiera a urmat trendul bursei, cu valori de peste 2.500 milioane euro in primele luni ale anului, pentru ca la sfarsitul lunii iulie sa coboare la un nivel de putin peste 2.000 de milioane euro.
In topul emitentilor cu cel mai mare aport la lichiditatea bursiera in primele sapte luni ale anului, Biofarm este lider cu tranzactii in valoare de 26,88 milioane euro, urmata de Socep Constanta, cu un rulaj de 10,80 milioane euro, Astra, cu 10 milioane euro si Asirom, cu 8,44 milioane euro.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.