Inundatiile catastrofale care au afectat, in vara acestui an, Europa Centrala si de Est au provocat moartea a zeci de persoane si pagube materiale a caror evaluare nu a fost finalizata inca. In Bulgaria, unde conditiile meteo s-au ameliorat in ultime

Inundatiile catastrofale care au afectat, in vara acestui an, Europa Centrala si de Est au provocat moartea a zeci de persoane si pagube materiale a caror evaluare nu a fost finalizata inca. In Bulgaria, unde conditiile meteo s-au ameliorat in ultimele zile, armata a fost mobilizata pentru a veni in ajutorul regiunilor sinistrate din apropierea Sofiei si a celor din estul tarii, unde mii de persoane au ramas fara locuinte in urma inundatiilor, iar meteorologii prognozeaza noi precipitatii abundente.
In Romania - pagubele se ridica la sute de milioane de euro
Tara noastra, cel mai grav afectata de inundatii, inregistreaza o usoara acalmie, marcata de inceperea retragerii apelor, insa de ieri au fost inregistrate alte ploi. Bilantul inundatiilor din ultima saptamana indica moartea a 18 persoane si disparitia unui copil, precum si mii de case, sute de poduri si drumuri avariate in circa 600 de localitati.
In iulie, Romania s-a confruntat cu cele mai grave inundatii din ultimii 30 de ani, soldate cu moartea a 24 de persoane si pagube evaluate la 670 de milioane de euro. In Slovenia, autoritatile au mobilizat armata pentru a construi mai multe poduri in estul tarii, unde multe drumuri sunt impracticabile.

24 de bulgari au fost ucisi de ape

In Bulgaria, "armata a anulat manevrele programate (...) pentru a se pune la dispozitia regiunilor sinistrate", a anuntat ministrul Apararii, Vesselin Bliznakov. El a adaugat ca aproximativ 1.000 de militari, care vor fi ajutati de someri, vor ridica, pana la sfarsitul lunii, 70 de kilometri de diguri, vor decolmata raurile, vor participa la reconstruirea drumurilor, a podurilor si a caselor distruse si vor reface sistemele de canalizare. Inundatiile, care au inceput in luna iunie, au provocat moartea a cel putin 24 de persoane, iar alte 14.000 au ramas fara locuinte, a afirmat Apararea Civila bulgara.
Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, un bulgar din patru a fost afectat direct de calamitati. In Carintia, in sudul Austriei, de sambata pana luni dimineata au cazut cantitati de precipitatii de circa 100 de litri pe metru patrat. In provincia Styria din sudul tarii doua persoane au fost ucise in urma unei alunecari de teren care le-a distrus casa. Graz, capitala provinciei, este partial inundata, situatia ramanand ingrijoratoare din cauza unui nou val de precipitatii prognozat de meteorologi.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.