"Iarna nu-i ca vara!", striga ministrul transporturilor Traian Basescu, ratoindu-se la ziaristii care-i cereau socoteala pentru interventia tardiva si ineficienta a autoritatilor in lupta cu viscolul. Maidanezii bucuresteni, mai multi si mai multi
"Iarna nu-i ca vara!", striga ministrul transporturilor Traian Basescu, ratoindu-se la ziaristii care-i cereau socoteala pentru interventia tardiva si ineficienta a autoritatilor in lupta cu viscolul.
Maidanezii bucuresteni, mai multi si mai multi de la an la an, si-or mai rade si acum in bot de planurile primarului Basescu de a-i extermina. Faptele nu prea s-au vazut, in schimb vorbele au curs suvoi.
"Frauda! Alegerile din Romania au fost furate!", striga, ca din gura de sarpe, candidatul Basescu. Noi l-am crezut, ne-am revoltat si ne-am ales cu un presedinte care ne explica, savant, despre "sezonul ploios"...
"Voi da inapoi casa Primariei", zicea presedintele prins cu mata-n fondul locativ de stat. si acum casa e - bine mersi - domiciliul sau din buletin.
"La sase luni voi face un bilant!". Vor cadea capete! Tremurau institutiile! Mai tremura si acum, dar de... ras. Pentru ca mergem pe luna a noua, iar intrasigenta prezidentiala n-a nascut nimic...
Ieri, presedintele ne-a zis ceea ce presa scria de o saptamana. Ca Rosca Stanescu e ziaristul care l-a "amenintat"... dar n-are probe. Probe n-are nici in legatura cu ceea ce a afirmat despre premier. Dar ce conteaza? Presedintele se adreseaza poporului ca unui amic de pahar, la crasma: "Ai auzit, ma, ce-a mai zis ala?!".
Si, la fel ca un amic de pahar, poporul adora ceea ce Traian Basescu se pricepe cel mai bine sa faca: "vrajeala", cum o numim in limbajul strazii. Sunt curios cat o sa-i mai mearga?


Despre autor:

Libertatea

Sursa: Libertatea


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.