Prezenta unui reprezentant UDMR in postul de prefect al Covasnei continua sa produca agitatie in judet, ultima disputa fiind cea declansata de schimbarea stemei municipiului Sfantu Gheorghe. Gyorgy Ervin este primul prefect din partea Uniunii, pana a

Prezenta unui reprezentant UDMR in postul de prefect al Covasnei continua sa produca agitatie in judet, ultima disputa fiind cea declansata de schimbarea stemei municipiului Sfantu Gheorghe. Gyorgy Ervin este primul prefect din partea Uniunii, pana acum toate Guvernele preferand sa numeasca prefecti romani in judetele cu populatie majoritar maghiara, scopul fiind acela de a pastra echilibrul Administratiei locale.
Ervin a fost contestat inca din ianuarie, cand liberalii, democratii si umanistii din Covasna au amenintat chiar cu dizolvarea filialelor daca Executivul numeste un prefect UDMR in judet si au acuzat ca cei de la centru nu-si vad decat propriul interes si ca nu cunosc realitatile zonei. Pana la urma, Ervin a fost numit prefect, insa el a devenit izvorul a numeroase contestari, ultima venind din partea PSD.
Presedintele executiv al social-democratilor din Covasna, Horia Grama, a declarat, in week-end-ul trecut, ca filiala pe care o reprezinta cere Ministerului Administratiei si Internelor sa dispuna un control asupra modului in care isi desfasoara activitatea Gyorgy Ervin si l-au acuzat pe acesta de nerespectarea legilor.
"Profitand de servilismul de care da dovada secretarul general al Prefecturii, domnul Carlanescu, actualul prefect, Gyorgy Ervin, se ascunde dupa anumite acte normative intocmite de acest secretar general si nu ataca in instanta hotararile care sunt evident ilegale, care au fost atacate in timp ce eu am fost prefect si instanta a decis ca nu sunt legale. Exista hotarari judecatoresti definitive in acest sens", a spus Grama, fost prefect al judetului Covasna.
Cea mai contestata este hotararea Consiliului Local din Sfantu Gheorghe prin care este schimbata stema municipiului. Conform unui demers a noua fundatii si ligi romanesti din Covasna, stema municipiului Sfantu Gheorghe contine simboluri revizioniste, cum ar fi colinele ce simbolizeaza cei trei munti sustinatori ai Ungariei Mari, Tatra, Matra si Fatra, iar cea a judetului este aceeasi cu cea de pe vremea imperiului austro-ungar. In plus, contestatarii spun ca nici una din steme nu cuprinde vreun insemn heraldic care sa-i reprezinte pe romanii ce traiesc in aceasta parte a tarii si care reprezinta 25 la suta din populatia totala a judetului. De asemenea, este contestata schimbarea denumirii Bulevardului 1 Decembrie 1918 din Sfantu Gheorghe dar si hotararea Consiliului Local din Ilieni de infiintare a unei asociatii microregionale.

Ervin: "Pot cere orice control"

In replica, prefectul Gyorgy Ervin a declarat, ieri, ca nu s-a comis nici un fel de ilegalitate in activitatea Prefecturii si ca PSD poate cere orice fel de control in ceea ce priveste activitatea sa ori a angajatilor Prefecturii.
"Daca pentru domnii de la PSD legalitatea inseamna sa ataci hotarari legale ale Consiliilor Locale, atunci eu nu mai inteleg nimic", a declarat Ervin. El a precizat, in legatura cu hotararile CL Sfantu Gheorghe si a CJ Covasna privind probarea stemei municipiului, respectiv a judetului, ca este absurd sa se solicite de la un prefect sa fie specialist in heraldica.
"In conditiile in care comisiile de heraldica au avizat favorabil cele doua proiecte de stema, nu vad cum as putea eu, care nu sunt specialist in heraldica, sa formulez obiectii", a precizat Gyorgy Ervin. In ceea ce priveste hotararea Consiliului Local Ilieni privind infiintarea unei microregiuni, reprezentantul Guvernului a declarat ca pana in prezent nu a fost infiintata nici o microregiune, deci nu are ce sa atace.

Curierul National

Sursa: Curierul National



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.