Lupta pentru bani
Exista multiple divergente in ceea ce priveste modul de repartizare a resurselor - mai ales a celor petroliere - intre guvern si regiuni, in pofida incheierii unui acord de principiu. Kurzii revendica, in continuare, 35 la suta din bogatiile tarii, in timp ce siitii sustin impartirea acestora intre provincii, in functie de densitatea populatiei. - Islamismul Alianta Unificata irakiana, grupare siita care detine majoritatea in Parlament, cere ca islamismul sa fie unica sursa legislativa. Laicii si kurzii sustin ideea islamismului ca una dintre sursele legislatiei, chiar si in conditiile in care acesta ar fi considerat religia de stat.Munzer al-Fazzal, deputat si membru al Comitetului de redactare a Constitutiei, a declarat ca 14 dintre cele 18 motive de divergenta au fost solutionate pana in prezent. Parlamentul s-a reunit, ieri, la ora locala 18:00 (17:00, ora Romaniei).
Legea fundamentala (Constitutia provizorie) prevede ca proiectul Constitutiei trebuie trimis legislativului pentru a fi adoptat la jumatatea lunii august, inainte de organizarea unui referendum pe aceasta tema, programat pentru octombrie. Potrivit Legii fundamentale, in cazul in care lucrarile de redactare a Constitutiei nu vor fi terminate la termen, Parlamentul va fi dizolvat si vor avea loc alegeri anticipate. (I.C.)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Mesajul DUR al lui Tudor Chirilă pentru Nicușor Dan: Ați ajuns primul...
Sursa: kudika.ro
-
Tratamente naturiste pentru bilă leneșă: ceaiuri, rețete medicinale, alimente...
Sursa: garbo.ro