Potrivit unui comunicat al institutiei, proiectele
Potrivit unui comunicat al institutiei, proiectele au ca obiectiv asigurarea asistentei tehnice si financiare pentru autoritatile publice locale din Centrul Romaniei, respectiv din judetele Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu, responsabile cu gestionarea deseurilor, si se ridica la valoarea de 5,33 milioane de euro, din care 1,33 milioane de euro reprezinta finantarea de la bugetul de stat, prin Ministerul Integrarii Europene, iar patru milioane de euro, din fonduri Phare, sumele fiind nerambursabile.
Suma minima alocata fiecarui proiect este de 300.000 de euro, iar cea maxima, de 1.000.000 de euro.
Pentru ca, potrivit Consiliului Concurentei, beneficiarii proiectelor, respectiv autoritatile locale, nu se incadrau in categoria de agenti economici in sensul Legii 143/1999 privind ajutorul de stat, sprijinul financiar acordat in cadrul acestei scheme nu a fost considerat ca fiind ajutor de stat, mai precizeaza comunicatul autoritatii de concurenta.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Cât de mult îți poate schimba dieta pielea? Alimentele care chiar...
Sursa: garbo.ro
-
wall-street.ro: Protest spontan în fața CS. Sute de români au ieșit în...
Sursa: kudika.ro