Daniel Nicola, in varsta de 28 de ani, din Tuzla, Constanta, a fost dat disparut de catre familie luni seara. Politistii de frontiera l-au cautat timp de doua zile, in tot acest interval tinand legatura cu autoritatile bulgare, ucrainene si turcesti. Ieri-dimineata, nava ucraineana Boris Zatanovski a semnalat gasirea, in zona economica exclusiva, la 30 de mile marine (aproximativ 55 km) in larg, a unei barci cu o persoana la bord, aceasta fiind tocmai pescarul cautat.
TACUT. Personalul de pe vas i-a dat primul ajutor si a chemat un echipaj romanesc sa-l preia. Vedeta Maritima 36 l-a adus la Grupul de Nave din Mangalia, in jurul orei 16:30. Imbracat in tricou si chiloti negri, fara incaltari in picioare, Daniel Nicola avea o perfuzie pe mana stanga, dar parea intr-o forma fizica foarte buna dupa cele patru zile petrecute pe mare, fara apa si hrana. Asaltat de ziaristi si cameramani, cu ochii in pamant, Nicola nu a vrut sa dea nici o declaratie, grabindu-se sa urce in ambulanta care-l astepta. ""Era deshidratat, cu o stare generala alterata. A primit primul ajutor pe nava ucraineana, apoi l-am preluat noi. Acum il ducem la Spitalul Mangalia, pentru investigatii amanuntite"", a declarat, pe fuga, medicul Frangopol Sergiu, cel care a supravegheat victima de la recuperare pana la acostarea vasului. ""A avut noroc sa reziste atat timp, singur si fara provizii. Poate ca este o minune facuta de Dumnezeu, acum, in preajma sarbatorii de Sfanta Maria"", a completat Adrian Toba, inspectorul sef al Politiei de Frontiera Constanta.
HRANIT CU APA. De la marinarii de pe Vedeta Maritima 36 am aflat ca barca pescarului se afla intr-o stare foarte buna si ca vantul l-a ajutat, intorcandu-l spre malul romanesc. Pe drumul spre Mangalia, victima le-a marturisit ca, la scurt timp dupa declansarea furtunii de luni, bateria telefonului mobil i s-a descarcat, fiindu-i imposibil sa mai ia legatura cu uscatul. Nu a avut nici un fel de provizii la el, fiind nevoit sa bea doar apa de mare.
(Dana Ciobanu)
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro