Apropiatii familiei spun ca totdeauna Ioanei i-au placut lucrurile drepte. Copil fiind, se erija in lider dornic sa imparta dreptatea in conflictele grupului. A fost mereu "leoaica lui tata", un tata mai mult plecat cu vaporul pe mari si oceane, de care ei ii era un dor nebun.
"Am ales sa fiu avocat in urma cu foarte multi ani, cand toata lumea il ataca pe tata. Sunt avocat din anul 2000, iar decizia de intrare in Barou este chiar din data de 4 noiembrie, ziua de nastere a tatalui meu", ne-a spus Ioana Marin, fosta Basescu, fiica cea mare a presedintelui.
Dupa ce a terminat Facultatea de Drept, Ioana si-a facut stagiatura la una din marile case de avocatura din Bucuresti - "Musat si asociatii", firma specializata in litigii comerciale din domeniul naval (dar nu numai). A invatat multe, iar prieteniile legate acolo cu colegi de breasla i-au fost pe mai departe de folos, mai ales ca evita sa apara la bara din cauza notorietatii tatalui. Cateodata, crede ea - e si asta o povara!
Fiica presedintelui este acum un avocat specializat in drept comercial si in drept maritim, dar stim ca a "invatat" cu temeinicie si tehnica retrocedarilor caselor nationalizate conform Legii 10, inregistrand cateva succese notabile in astfel de dosare. N-a ocolit, insa, nici spetele de natura penala, numai ca aici si-a acordat o exclusivitate. "Singurele dosare penale pe care le-am avut sunt cele in care l-am aparat pe tatal meu in dosarele de calomnie cu diverse persoane. La un moment dat, l-am aparat in 26 de dosare penale! Dintre ele, mi-l amintesc pe cel cu primarul Vanghelie. Le-am castigat pe toate", spune apasat avocat Ioana Marin, mandra ca si-a luat revansa. Adauga: "in Tribunal intru foarte rar. Nu am avut clienti care sa ajunga in litigiu". Semn ca... e buna!
Despre autor:
Sursa: Libertatea
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro