Ca urmare a anuntului privind decesul regelui Fahd al Arabiei Saudite si al amenintarilor lansate de Iran despre demararea activitatilor de retratare a uraniului, cursurile petrolului brut au inregistrat luni o adevarata explozie pe pietele mondiale,

Ca urmare a anuntului privind decesul regelui Fahd al Arabiei Saudite si al amenintarilor lansate de Iran despre demararea activitatilor de retratare a uraniului, cursurile petrolului brut au inregistrat luni o adevarata explozie pe pietele mondiale, atingand la New York un nou record de 62,30 de dolari barilul. Incendiile care in ultima saptamana s-au tinut lant la o multime de rafinarii britanice si americane au alimentat, la randul lor, temerile importatorilor si au dus la o sensibilizare acuta a pietei petroliere mondiale.
Astfel, la bursa newyorkeza, barilul de petrol brut cu livrarea in septembrie a ajuns luni, la orele pranzului, la 62,30 de dolari, pentru ca la inchiderea bursei sa coboare la 61,95 de dolari. La Londra insa, barilul de Brent, cu livrarea in septembrie, s-a miscat intre 60,47- 60,30 de dolari, gratie independentei de evenimentele saudite. Oricum, aceasta valoare este un record pentru piata londoneza, astfel de valori nemaifiind inregistrate de aproape trei saptamani. Ceea ce pare sa fi cantarit mai mult in balanta cursurilor londoneze au fost incendiile de pe platformele BP de la sfarsitul saptamanii trecute. Conform declaratiilor lui Mike Linch, presedinte al Institutului de cercetare strategica a energiei si economiei, citat de Agentia AP, nervozitatea pietei ar trebui sa se estompeze rapid, dat fiind ca nu se asteapta o schimbare radicala a politicii Ryadului. Abdallah, care va fi numit rege dupa moartea lui Fahd, conducea de fapt Arabia Saudita de mai bine de zece ani de zile, de la prima criza cardiaca suferita de Fahd, in 1995. Deja ieri dimineata cursul petrolului scazuse pe principalele piete mondiale, la New York ajungand la 61,06 dolari, iar la Londra pierzand 74 de centi, pana la 59,70 de dolari barilul de petrol Brent. Incet, incet pare sa se linisteasca dupa moartea regelui Fahd, pentru a se concentra acum asupra cifrelor stocurilor americane, de la care se asteapta afisarea unei cresteri de 1,8 milioane de barili pentru produsele distilate. Conform declaratiilor expertilor in probleme energetice, chiar daca stocurile americane vor afisa o situatie relativ buna, iar Ryadul nu isi va modifica politica din domeniul petrolului, tendinta generala a cursurilor este una de crestere.

Incendiile de la rafinarii, un alt motiv de ingrijorare

Temeri persistente si importante vin insa dinspre Iran. Tensiunile recente iscate de scandalul imbogatirii uraniului ar putea determina Teheranul sa reduca productia de petrol, care in momentul de fata se ridica la patru milioane de barili pe zi. Toata aceasta instabilitate, explica cercetatorii Institutului energetic, se datoreaza in buna masura cresterii consumului din ultima vreme. Aceasta crestere a redus posibilitatea crearii de rezerve, pe de o parte, si a suprasolicitat rafinariile - deja afectate de incendii inca de saptamana trecuta - pe de alta parte. Or, in aceste conditii este inevitabil ca piata sa nu devina hipersensibila, si ca preturile sa nu varieze extrem de repede la fiecare anunt ingrijorator. Problemele inregistrate la rafinarii au tinut un curs extrem de ridicat in ultima vreme. Vineri, deja, barilul trecuse de 60 de dolari la New York din cauza ingrijorarii legate de insuficienta rafinariilor si datorita incendiului izbucnit la o rafinarie BP din Marea Nordului, cu o capacitate de 120 de mii de barili pe zi. Dezastrele au inceput miercuri, cand in Marea Oman, la o platforma indiana, incendiul izbucnit din senin a facut 11 victime si a provocat o pierdere de capacitate de 110 mii de barili pe zi. Joi a urmat un alt dezastru.
O rafinarie a BP din Texas a fost obligata sa inchida o unitate de 60 de mii de barili, tot datorita unui incendiu. In aceeasi zi un incendiu a fost raportat si de grupul Murphy Oil din Louisiana, care a pierdut in flacari o rafinarie de 125 de mii de barili pe zi.

Cresteri la Bursa din Tokyo

Ca urmare a exploziei pretului la petrol, Bursa din Tokyo a cunoscut o noua crestere la inceputul saptamanii. Indicele Nikkei a inregistrat o crestere de 0,4 procente, pana la 11 946,92 de puncte, ceea ce reprezinta si cel mai inalt nivel din luna martie pana in prezent.
Indicele Topix a crescut si el cu 0,55 de procente, ajungand la o valoare de 1 211,61, valoare ce nu a mai fost consemnata din aprilie.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.