Dat in urmarire generala de doua luni, patronul uneia dintre societatile bucurestene care au furnizat produse electrice contrafacute Societatii de Intretinere Servicii Energetice Electrice (SISEE) Banat, Vasile Calin, s-a prezentat din proprie initia
Dat in urmarire generala de doua luni, patronul uneia dintre societatile bucurestene care au furnizat produse electrice contrafacute Societatii de Intretinere Servicii Energetice Electrice (SISEE) Banat, Vasile Calin, s-a prezentat din proprie initiativa in fata procurorilor anticoruptie timisoreni, pentru executarea mandatului de arestare preventiva de 30 de zile emis pe numele lui.
Administratorul si asociatul unic al societatii comerciale Metal Expres Bucuresti, Vasile Calin, pe numele caruia la data de 27 mai a fost emis un mandat de arestare preventiva in lipsa, pe termen de 30 de zile, fiind totodata dat in urmarire generala, este acuzat in dosarul Electrica Banat de savarsirea infractiunilor de dare de mita, cumpararea influentei unui functionar, complicitate la abuz in serviciu contra intereselor publice cu consecinte deosebit de grave, concurenta neloiala, fals in inscrisuri sub semnatura privata si asociere in vederea savarsirii de infractiuni. Vasile Calin este cercetat de procurorii anticoruptie, alaturi de Gabriela Gostinar (referent la Administratia Finantelor Publice sector 2 Bucuresti), Emanuel Soroiu (comisar la Garda Financiara Centrala), precum si oamenii de afaceri Gheorghe Dumitru si Ioan Spiridon, pentru ca a comercializat produse electrice contrafacute la preturi supraevaluate, achizitionate din Complexul "Doraly", si pentru incasarea in mod preferential a contravalorii acestora, prin coruperea functionarilor din conducerea celor doua societati din Banat.
Pentru a accepta achizitionarea unor astfel de produse in conditiile impuse de comercianti, functionarii de stat au primit foloase materiale necuvenite constand in sume de bani si autoturisme de lux in valoare totala de aproximativ 5 miliarde lei.
Cu ocazia controalelor efectuate de comisarii Garzii Financiare delegati sa efectueze verificarile dispuse de procurorii anticoruptie la firma din Bucuresti, Vasile Calin a prezentat echipei de control documente contabile falsificate prin care atesta in fals realitatea si legalitatea operatiunilor comerciale privind achizitia si inregistrarea produselor electrice contrafacute care au fost livrate SISEE Banat.
Din actele de urmarire penala rezulta ca Vasile Calin a oferit suma de 1.500 dolari comisarului Emanuel Soroiu, prin intermediul lui Gheorghe Dumitru, pentru ca functionarul public sa intervina la echipa de control, astfel incat sa intarzie finalizarea verificarilor dispuse de PNA pana la pregatirea documentatiei falsificate si sa accepte documentele false ca fiind reale pentru a influenta rezultatul controlului. In acelasi scop si in realizarea aceleiasi rezolutii infractionale, Calin Vasile a oferit cu titlu de mita 300 dolari Gabrielei Gostinar, in schimbul primirii acestei sume functionara urmand sa atribuie numere false si antedatate (aproape doi ani) de inregistrare a bilanturilor contabile si deconturilor de TVA.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.