Intr-un interviu acordat pentru site-ul "cyclingnews.com", cu doar cateva ore inainte de a lua pentru ultima oara startul intr-o cursa ciclista, Lance Armstrong a marturisit ca singurul gand care l-a motivat sa castige pentru a saptea oara Turul Fran

Intr-un interviu acordat pentru site-ul "cyclingnews.com", cu doar cateva ore inainte de a lua pentru ultima oara startul intr-o cursa ciclista, Lance Armstrong a marturisit ca singurul gand care l-a motivat sa castige pentru a saptea oara Turul Frantei a fost prezenta celor trei copii ai sai in "Marea Bucla". "Visul meu a fost sa ajung la Paris in tricoul galben, numai si numai pentru ei. Multumesc lui Dumnezeu ca ei sunt aici, in Tur, pentru ca am vrut ca ultima lor imagine cu mine ca sportiv sa fie aceea a unui campion", a marturisit Armstrong. Lance are 3 copii din mariajul destramat in 2003 cu sotia sa Kristin. Baietelul Luke (6 ani) si gemenele Isabelle si Grace (4 ani) au fost in Tur si anii trecuti, dar nu au inteles mare lucru. Anul acesta insa copiii, care se afla in grija cantaretei Sheryl Crow, prietena lui Armstrong, sunt destul de mari ca sa realizeze performanta incredibila a tatalui lor. Lance se gandeste deja ca odata retras va avea mai mult timp pentru ei. "De la Paris, vom pleca in sudul Frantei, pentru o saptamana de leneveala pe plaja. Ma voi juca cu ei in piscina, le voi face toate poftele. De fapt, aceasta vacanta alaturi de ei vreau sa fie o avanpremiera a ce o sa fie viata mea in urmatorii 50 de ani".



Ploaia a oprit cronometrul

Kazahul Alexandre Vinokourov (T-Mobile) a castigat ieri ultima etapa a Turului Frantei, Corbeil-Essonnes - Paris (145,5 km), performanta care i-a adus locul 5 in clasamentul general. Lance Armstrong a fost declarat invingator al Turului cu 48 de kilometri inainte de incheierea etapei, ca urmare a opririi cronometrului din cauza ploii. Organizatorii competitiei au decis sa nu mai cronometreze dupa primul din cele opt tururi programate pe strazile Parisului, din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile.

Clasamentul general (tricoul galben)

1. Lance Armstrong (SUA - Discovery Channel)

2. Ivan Basso (Italia - CSCTeam), la 4'40"

3. Jan Ullrich (Germania - T-Mobile), la 6'21"

4. Francisco Mancebo (Spania - Baleare), la 9'59"

5. Alexandre Vinokourov (Kazahstan - T-Mobile), la 11'01"

6. Levi Leipheimer (SUA - Gerolsteiner), la11'21"

7. Mickael Rasmussen (Danemarca - Rabobank), la 11'33"

8. Cadel Evans (Australia - Davitamon-Lotto), la 11'55"

9. Floyd Landis (SUA - Phonak), la 12'44"

10. Oscar Pereiro Sio (Spania - Phonak), la 16'04"



Clasamentul cataratorilor (tricoul alb cu buline rosii)

1. Michael Rasmussen (Danemarca - Rabobank) 185 p

2. Oscar Pereiro Sio (Spania - Phonak) 155 p

3. Lance Armstrong (SUA - Discovery Channel) 96 p



Clasamentul sprinterilor (tricoul verde)

1. Thor Hushovd (Norvegia - Credit Agricole) 175 p

2. Stuart O'Grady (Australia - Cofidis) 160 p

3. Robbie McEwen (Australia - Davitamon-Lotto) 154 p


Despre autor:

Libertatea

Sursa: Libertatea


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.