Europa celor 27 merge inainte

In dorinta de a explica cititorilor ZIUA cam ce fac functionarii MAE, am stat de vorba cu Ovidiu Dranga, director general pentru afaceri politice in Ministerul Afacerilor Externe.
Ati participat recent la reuniunea directorilor politici din statele membre UE. Inainte de a discuta despre semnificatia reuniunii si subiectele abordate acolo, spuneti-mi ce este un director politic? Cat de "politic" este acesta si ce presupune munca lui?
O definitie unanim acceptata nu exista. Exista in schimb o intelegere cvasi-generala asupra nevoii de a dedica o functie si, implicit, o persoana, de cele mai multe ori chiar o structura, activitatii de coordonare, analiza si planificare politica, ca veriga indispensabila functionarii circuitului birocratic dincolo de conjuncturi electorale si ajustari in retorica politica de consum extern. Diversitatea profilelor directorului politic acopera un spectru larg de fise ale postului, configurate in functie de traditia, interesele, dimensiunile si nevoile specifice fiecarei tari. In logica institutionala curenta europeana, directorul politic din ministerul de externe (de retinut ca si in ministerele apararii exista o functie similara) este gardianul coerentei demersurilor diplomatice, in special cele derulate in context UE, si contribuie decisiv la definirea orientarilor strategice de politica externa, asigurand interfata cu alte structuri ale statului si dialogul cu societatea civila pe aceasta tema. Mi-as permite sa adaug ca, in esenta, directorul politic este un filtru dar in acelasi timp un producator de idei, un mobilizator de resurse si un creator de context in masura sa transpuna nazuinte si perceptii in proiecte politice viabile.
Judecand dupa reflectarea publica a reuniunii de la Bath, deduc ca directorii politici nu sunt prea vizibili, preferand sa lucreze "din umbra". Ce s-a intamplat, de fapt, acolo, ce se intampla, de regula, la astfel de reuniuni?
Nu este vorba de nimic spectaculos si cu atat mai putin ascuns, secret, chiar conspirativ, cum lasati sa se inteleaga, in asemenea intalniri. Ele se organizeaza in general la debutul fiecarei presedintii a UE de catre tara care preia aceasta prerogativa si reprezinta un prilej de trecere in revista a temelor curente de pe agenda externa a Uniunii Europene. Se discuta intr-un cadru mai degraba informal dar extrem de solicitant intelectual optiuni, linii generale de conduita pe care UE le poate adopta in abordarea diferitelor dosare. Nu se adopta decizii. Castigul cel mai mare este, cred, ca se armonizeaza perceptii si viziuni, se gasesc formule prin care divergentele se estompeaza, se creeaza conditii pentru atingerea consensului. Semnificatia reuniunii de la Bath tine de momentul politic actual, marcat de startul unui nou proces de reflectie privind viitorul proiectului european, in paralel cu multiplicarea situatiilor care necesita implicarea Uniunii Europene.
Romania a participat pentru prima data la acest tip de experiment politico-diplomatic. Cum s-a vazut asta din perspectiva directorului politic al Ministerului de Externe roman?
Fiind la prima experienta de acest gen in sistem UE dar dupa mai multi ani de experienta in sistem NATO, am avut un anumit nivel de asteptare privind valoarea adaugata a interactiunii propuse de presedintia britanica. Echilibrul intre ambitia organizatorilor si rezultatele reuniunii a fost perfect. Am inteles mai bine de ce pozitia UE, indiferent de tema, nu este si nu poate fi o suma a pozitiilor nationale si cum anume interesul general al Uniunii Europene se defineste treptat, gratie unei dinamici necompetitionale si unei fervori a constructiei comune care, in final, potenteaza reciproc si multiplica eforturile individuale ale statelor membre. Esential mi se pare ca am avut ocazia de a participa la dezbateri si de a prezenta evaluarile si sugestiile noastre la majoritatea punctelor de pe agenda.
Dati-ne un exemplu.
Relatia transatlantica, Uzbekistan si Republica Moldova. Toate trei sunt subiecte pe agenda UE, desi cu grade diferite de interes si vizibilitate, cel din urma fiind introdus in context comunitar si prin contributia Romaniei. Procesul de definitivare a pozitiei Uniunii fata de fiecare dintre acestea este, fara indoiala, anevoios. Frumusetea si, in fapt, utilitatea exercitiului la care am asistat constau in preocuparea evidenta de a mentine justa masura in calibrarea mesajului politic european, ca expresie a dorintei de consolidare a Uniunii Europene drept actor global competitiv, credibil, respectat si eficace. Nu este vorba aici de ambitia Europei de a fi pretutindeni si de a avea pozitii despre orice, ci despre a adopta decizii care sa faca diferenta in rezolvarea unor probleme ca proliferarea armelor de distrugere in masa, terorismul, conflictele inghetate, refacerea post-criza si promovarea democratiei acolo unde exercitiul democratic elementar ramane inca un deziderat.
Si totusi, ce anume merita retinut dupa Bath?
In primul rand, ca Romania are deja acces la instrumente foarte sofisticate prin care poate participa la definirea politicii UE fata de majoritatea subiectelor agendei internationale. Insertia noastra in mecanismele comunitare a inceput, dar va fi o cursa cu obstacole. Directorii politici formeaza mai mult decat o retea sau un club de elita, alcatuiesc o familie in care solidaritatea si competenta reprezinta valori supreme. Pentru a fi luate in considerare si a-si atinge scopul, interventiile si contributiile Romaniei vor trebui racordate din mers la logica functionarii UE, unde calitatea mesajului si finetea coordonarii sau consultarii cu potentiali aliati si sustinatori sunt reguli de baza. In al doilea rand, scepticii proiectului European, cu tot ce presupune el, au de ce sa se teama. Europa celor 27 merge inainte, cu pragmatism, incredere si speranta.

---

Despre autor: