Omul desertului si al desertaciunii

Desi ne-am bucurat pentru succesul sau din Arabia Saudita la Al Ittihad, cu care a izbutit sa castige Cupa Tarilor Arabe , sincer, nu ne era prea dor de Iordanescu. Cu toate acestea era de neconceput prezenta sa la simularea din aceasta seara de la Timisoara a unei semifinale ce ar fi fost de vis acum 11 ani la "mondialele" din Statele Unite, intrucat atunci era antrenorul echipei reprezentative, iar din succesele sale de atunci si-a confectionat si o carte de vizita poate exagerata fata de valoarea sa reala, de pe urma careia a profitat multa vreme si inca o mai face.
De la un om care a compromis calificarile la ultimele turnee finale ne-am fi asteptat la mai mult simt al ridicolului, la o decenta fie doar de fatada, la o oarecare diplomatie si reticenta chiar la iesirile in public, mai ales dupa contextul in care a fost constrans sa paraseasca banca tehnica a echipei nationale intr-un moment in care toata tara ii impunea acest lucru, adica dupa acel 1-1 rusinos scos in Armenia. Pe vremuri el parca poseda asa ceva, altele fiind defectele sale fundamentale, de aceea nu numai ca ne-a mirat, ba chiar ne-a oripilat o declaratie a sa din urma cu o saptamana, in care spunea ca daca ar mai fi ramas selectioner ar fi reusit calificarea pentru "mondialele" de anul viitor din Germania. Cu alte cuvinte ar fi batut Olanda si acasa si in deplasare, pe Cehia ar fi umilit-o la Bucuresti, iar la Helsinki ar fi facut o excursie de placere ca sa dea vreo cinci-sase "bobite" finlandezilor, pentru ca daca olandezii le-au dat doar patru, noi, cu Generalul ca antrenor, musai sa le administram cu surplus.
E clar ce a fost in mintea lui cand s-a apucat sa debiteze asemenea bicisnicii: omul s-a simtit pe cai mari dupa ce a izbutit acel trofeu aproape insignifiant cu ciuhabii de la Al Ittihad, crede ca a rupt gura tuturor contestatarilor sai, celor care considera pe buna dreptate ca toate performantele sale ca antrenor s-au datorat exclusiv generatiei lui Gica Hagi, a prins curaj agramatul si, pac!, s-a intors in tara crezand ca acea cupa semioficiala castigata in fata unei modeste echipe din Tunisia i-a repus pe tample laurii pe care cica unii i i-ar fi dat jos cu japca si, dupa vreo opt luni de tacere subversiva, s-a apucat sa faca gat si sa se infoieze ca un clapon in calduri.
Mai mult decat atat, intr-un interviu aparut ieri intr-o publicatie sportiva Iordanescu deplangea soarta nefericita a fotbalului romanesc, cel care "iata a ajuns sa traiasca din amintiri". Uite cine s-a gasit sa vorbeasca! Daca Hagi ar mai avea scuza ca soarta barajului cu Slovenia a fost hotarata poate decisiv de prestatia infama a arbitrului danez Kim Milton Nielsen, care ar fi dorit sa se razbune pe Mircea Sandu din cauza unei promisiuni neonorate dupa acel meci cu Cehoslovacia de la Kosice in care eliminase doi jucatori ai gazdelor, insa dupa aceea s-a vazut nerecompensat doar pentru ca Romania a pierdut acea partida, Iordanescu chiar nu are nici o scuza, nici macar pe cea a ghinionului, cu atat mai putin pe cea a asa-zisei inconstiente a lui Dorinel Munteanu la cornerul executat in minutul 94 intalnirii cu Danemarca de la Copenhaga, faza de la care a pornit golul egalizator al echipei gazda.
Cam cu asta a mai ramas Iordanescu acum, cu aminirea acelui moment '94, din a carui rememorare isi mai adasteaza si el iluziile de "cel mai mare antrenor al secolului XX", asa cum fusese poreclit in urma cu cativa ani. Pe zi ce trece seamana din ce in ce mai mult cu un batranel harait, ciufut, basca si libidinos, care traieste numai din performantele trecute, la care a fost martor aproape nevinovat.

---

Despre autor: