Senatul american a votat la sfarsitul saptamanii trecute aprobarea unui acord de liber schimb intre Statele Unite si sase tari din America Centrala, acord sustinut de catre presedintele George W. Bush, se arata intr-un comunicat AP. CAFTA (Central Am
Senatul american a votat la sfarsitul saptamanii trecute aprobarea unui acord de liber schimb intre Statele Unite si sase tari din America Centrala, acord sustinut de catre presedintele George W. Bush, se arata intr-un comunicat AP. CAFTA (Central American Free Trade Agreement) urmeaza sa fie supusa votului deputatilor americani, printre care se numara insa si foarte multi opozanti, in special democrati sau reprezentanti ai regiunilor producatoare de zahar. Casa Alba a informat printr-un comunicat de presa ca acest acord va deschide o piata de 44 de milioane de consumatori pentru produsele americane si ca '' va promova democratia, securitatea si prosperitatea intr-o parte a lumii altadata caracterizata de opresiune si dictatura militara''.
Oficialii Statelor Unite au semnat acest acord anul trecut cu Guatemala, Salvador, Nicaragua, Honduras, Costa Rica si Republica Dominicana, iar el acopera toate domeniile, inclusiv textilele si agricultura.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.