Femei, femei, foarte multe femei

Ei, da, am fost iubit, spune Vasile B. Si de fiecare data gresit. Uneia i-am si zis-o: Fetito, parc-ai fi cu altcineva, nu cu mine. Cum ma uitam in ochii plini de speranta ai unei domnisoare, cum stiam in ce chip aveam s-o dezamagesc.

Am fost mereu proiectia unuia mai bun. Iar cel mai trist e ca nimeni nu m-a vrut de amant, ci de sot. Acum, pot sa marturisesc ca-mi place sa fiu iubit. Si ca totusi mi-e frica de dragoste. A fost bine numai cand am iubit o femeie si ea nu m-a vrut. A fost totul clar, de amandoua partile.
Greu cu adevarat mi-a venit cand am lucrat in acelasi birou cu 11 femei. Si daca ar fi fost doar asta, insa in tot institutul nu se aflau decat vreo 30 de barbati. 30 de barbati oarecare, din care doar cinci holtei. Si aproape 300 de femei! Atunci am inteles ce pot spera de la dragoste. Mai intai ca, pentru ele, noi, cei 30, nici nu contam ca barbati. Partide adevarate erau barbatii din afara: actorii, ofiterii, directorii. Intr-un cuvant, altii. Fiind multe femei la un loc, se purtau ca si cum eu n-as fi fost acolo. Discutau chestii intime, probau ciorapi si sutiene, isi smulgeau sprancenele, nici nu le provocam, nici nu le stanjeneam. Nu existam decat ca Vasile, baiatul caruia ii cereau sa se intoarca nitel, ca sa-si laude portjartierele. Cunoscutii de la Santierul Naval, unde nu lucrau femei, ma invidiau. Ce nu stiau ei e ca, si pentru a alege, e nevoie de o limita. Poti alege cu folos o femeie din doua, nu insa din 300. In parte, fiecare femeie e o poveste. Multe deodata nu inseamna nimic. De fapt, e exact ca la barbati. O femeie are ce face cu un barbat; un batalion e o abstractie. Daca incercam sa ma apropii de o colega, primeam aceeasi replica: La cate le-ai facut curte, ma, Vasile? Si aveau dreptate, deoarece ma uitam cu jind la mai multe, din motive diferite. Au fost momente cand i-am inteles pe sultani si totodata i-am compatimit. Numai in scoala elementara mi s-a mai intamplat la fel.
Nu stiu cum devine problema cu trezirea instinctului sexual la o anumita varsta, insa cred ca eu m-am nascut cu el treaz. Le iubeam pe toate fetitele cu un an mai mare ca mine. In clasa a IV-a, cele din a V-a imi pareau foarte dezvoltate. Nu mai spun ce dezvoltate imi pareau cele dintr-a VII-a, care chiar ca erau dezvoltate si habar n-aveau. Daca o femeie din institut ghicea ce gandeam despre ea, ma consola cu sagalnicie si cu distanta, ca nu cumva sa o bat la cap: Vasile, tu esti baiat de treaba! In alt loc poate ca te-as iubi. Aici, nu pot sa pun nici o baza in tine!
Atunci am ratat totul, in rolul lui Don Giovanni. Credeam ca am vreme de unde alege si vremea s-a terminat repede. Cat despre problema alesului, nu s-a pus niciodata. Sau poate nici nu e cazul sa alegi. Trebuie numai sa incepi.

---

Despre autor: