Consiliul Economic si Social (CES) va lua in discutie, miercuri, proiectul noului Cod al muncii in forma convenita de partenerii sociali, actul urmand a fi avizat de CES inainte de a fi discutat si aprobat de Guvern, au declarat agentiei Mediafax sur
Consiliul Economic si Social (CES) va lua in discutie, miercuri, proiectul noului Cod al muncii in forma convenita de partenerii sociali, actul urmand a fi avizat de CES inainte de a fi discutat si aprobat de Guvern, au declarat agentiei Mediafax surse din cadrul Consiliului.
"Avand in vedere ca exista acordul unanim al confederatiilor sindicale si patronale cu privire la continutul acestui proiect, nu exista motive ca el sa nu primeasca avizul Consiliului. Proiectul va trece, cel mai probabil, si de Guvern si va fi trimis Parlamentului", au mai spus sursele citate.
CES este un organism tripartit, in care Guvernul, sindicatele si patronatele sunt reprezentate in mod egal (cate noua membri fiecare). CES are sarcina de a aviza proiectele de acte normative cu impact social sau economic, avizul fiind insa pur consultativ. Un aviz favorabil dat unui act normativ din partea CES reduce considerabil posibilitatea ca, dupa aprobare, acesta sa fie contestat de partenerii sociali.
Negocierile dintre sindicate si patronate pentru o forma finala a Codului muncii s-au finalizat, saptamana trecuta, cele doua parti ajungand la o concluzie comuna, prin care au depasit si ultimele divergente, cu privire, in primul rand, la stabilirea normelor de munca si a indemnizatiei de concediu.
Inca de la adoptarea Codului muncii, in martie 2003, patronatele au acuzat ca noul act normativ genereaza mult mai multe avantaje pentru salariati decat pentru patroni, ei considerand legea prea restrictiva si calificand multe articole drept "aberante". "Codul muncii este o victorie a sindicatelor", au afirmat in repetate randuri patronatele, cerand modificarea actului normativ pentru "a asigura o echitate intre sindicate si patronate".
Solicitarile organizatiilor patronale de a modifica Codul muncii erau sustinute de aprecieri potrivit carora aplicarea prevederilor acestui act are o serie de influente negative asupra mediului economic, printre care scaderea productivitatii muncii, cresterea fiscalitatii si a ponderii lucrului la negru.
Propunerile formulate de Ministerul Muncii prin proiectul initial de modificare a Codului muncii ar fi rezolvat o mare parte din nemultumirile exprimate de patroni inca din momentul adoptarii legii, aducand insa masuri in detrimentul salariatilor. Potrivit propunerilor, patronii nu mai erau obligati sa asigure formarea profesionala a salariatilor, angajatii puteau fi obligati sa munceasca suplimentar, iar sindicalistii sau reprezentantii salariatilor nu mai erau imuni in fata angajatorilor.
Aceste propuneri au fost vehement criticate de sindicate, care au recurs la proteste si au purtat negocieri indelungi cu patronii, cu medierea Ministerului Muncii.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.