Presedintele Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a declarat ieri la Botosani ca, formatiunea politica pe care o conduce nu sustine schimbarea presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, informeaza Mediafax. "Daca vor fi schimbati, vor fi s
Presedintele Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a declarat ieri la Botosani ca, formatiunea politica pe care o conduce nu sustine schimbarea presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, informeaza Mediafax. "Daca vor fi schimbati, vor fi schimbati fara acordul nostru. Nu putem avea un regulament al Camerei Deputatilor sau Senatului conjunctural, in functie de cum sunt interesele unora sau altora. El trebuie sa fie stabil", a spus Voiculescu. Pe de alta parte, el a spus ca, desi Partidul Conservator face parte din coalitia de guvernare, nu sustine ideea modificarii articolului din Legea administratie publice locale, care se refera la majoritatea necesara pentru schimbarea din functie a presedintilor si vicepresedintilor Consiliilor Judetene.
Voiculescu a precizat ca daca majoritatea de doua treimi prevazuta acum de lege va fi inlocuita cu una simpla, odata la cateva luni vor fi schimbati presedintii Consiliilor Judetene, in functie de cum migreaza consilierii de la un partid la altul. Presedintele Partidului Conservator a spus ca prin aceasta atitudine va deranja partenerii de guvernare, dar ca nu il sperie nici un fel de amenintari. "Cine se supara ii taiem nasul. Exista amenintari cu excluderea de la guvernare sau cu alegerile anticipate, dar nu ne sperie. De fapt noi sustinem niste principii", a mai spus Voiculescu. De altfel, presedintele UDMR Marko Bela a declarat joi ca schimbarea presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului nu reprezinta prioritatea Uniunii in aceasta sesiune parlamentara. (R.A.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.