Standard & Poor's (S&P) a majorat, ieri, calificativele acordate companiei MobiFon Holdings, de la "BB minus" la "BB", in urma finalizarii achizitiei sale de catre Vodafone, insa ritmul de crestere al acestora este limitat de activitatea din Romania,
Standard & Poor's (S&P) a majorat, ieri, calificativele acordate companiei MobiFon Holdings, de la "BB minus" la "BB", in urma finalizarii achizitiei sale de catre Vodafone, insa ritmul de crestere al acestora este limitat de activitatea din Romania, potrivit unui comunicat al agentiei de rating.
S&P a mai majorat ratingurile acordate obligatiunilor emise de companie, scadente in 2010, in valoare de 223 milioane de dolari, de la "B" la "B plus".
Inainte de definitivarea tranzactiei, calificativele grupului erau plasate sub supraveghere, cu perspective de crestere. Nivelul ratingurilor continua sa fie limitat de riscurile asociate activitatii pe care MobiFon o desfasoara in Romania, cum ar fi nivelul datoriei in valuta a companiei, puterea de cumparare redusa a utilizatorilor de telefonie mobila si de lipsa cererii pentru servicii ce pot oferi operatorilor un profit marginal mai mare.
Aceste riscuri sunt partial compensate de faptul ca MobiFon este detinuta de Vodafone, de mediul macroeconomic din Romania, care continua sa se imbunatateasca, de baza de abonati aflata in plina expansiune, majorarea veniturilor, a profitului inainte de plata dobanzii, a impozitelor, a deprecierii si a amortizarii (EBITDA) si fluxurilor de numerar.
Rezultatele MobiFon continua sa se aprecieze constant. Veniturile aferente primului trimestru al acestui an au crescut cu 34% fata de perioada similara a anului trecut, pana la 209,4 milioane de dolari. Profitul EBITDA, pentru primele trei luni, s-a majorat cu 31%, pana la 105 milioane de dolari. Piata de telefonie mobila din Romania este impartita intre MobiFon si Orange. Desi mai exista inca doua companii, cota acestora este sub 5% si continua sa fie relativ nesemnificative.
Perspectivele stabile acordate de S&P reflecta estimarile acestei agentii privind mentinerea pozitiei MobiFon pe piata romaneasca, aflata in plina expansiune.
Specialistii estimeaza ca MobiFon va avea o serie de beneficii ca urmare a apartenentei la grupul Vodafone, cum ar fi cunostinte tehnice, de marca, de produse, de cost, precum si avantaje derivate din utilizarea unei retele de dimensiuni mari.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.