Discutiile de trei ore cu Hagi, de luni seara, s-au incheiat cu refuzul "Regelui" de a prelua Steaua. "Probabil ca are o oferta de afara mai buna", a concluzionat Gigi Becali, care a demarat discutiile cu Dan Petrescu. Cum nu s-a inteles nici cu aces

Discutiile de trei ore cu Hagi, de luni seara, s-au incheiat cu refuzul "Regelui" de a prelua Steaua. "Probabil ca are o oferta de afara mai buna", a concluzionat Gigi Becali, care a demarat discutiile cu Dan Petrescu. Cum nu s-a inteles nici cu acesta, patronul Stelei a iesit ieri cu alta varianta: intoarcerea lui Zenga. Surse apropiate italianului ne-au declarat ca Walter nici nu se gandeste la preluarea "militarilor"! in carti mai sunt Dumitru Dumitriu, Ilie Dumitrescu si Sorin Cartu. Debusolat, Becali nu realiza cum de nu a reusit sa convinga pe cineva sa vina la Steaua. Dar iata filmul evenimentelor care l-au naucit pe Gigi.
Luni seara, la ora 20.57, Hagi a intrat in vila finantatorului din Pipera. A stat trei ore, pana la miezul noptii. La despartire, Becali si "Regele" s-a imbratisat, apoi au anuntat ca tratativele au ramas fara rezultat. "Oferta era foarte buna, dar abia am venit acasa si mai am nevoie de timp, nu vreau sa ma mai pripesc. ii multumesc lui Gigi si suporterilor, dar vreau sa ma inteleaga. Poate voi veni altadata", a spus Hagi. De cealalta parte, Becali a declarat: "I-am promis ca il astept o luna sa se hotarasca. Eram dispus sa sacrific si calificarea in grupele Ligii Campionilor. I-am spus ca il fac antrenor, patron, ce vrea el! Sunt dezamagit. Credeam sincer ca de maine Hagi va incepe munca in Ghencea. Banuiesc ca are o oferta de la o echipa mare de afara, altfel nu-mi explic de ce m-a refuzat".
La ora 2.00 noaptea, Gigi a mers pe firul oferit de Hagi: Dan Petrescu. Discutiile s-au purtat acasa la antrenorul Sportului si au durat pana la 5.00 dimineata. Cum lui Petrescu i s-a propus un contract in stilul bine-cunoscut al lui Becali, adica, "las' ca-ti dau eu banii, ca sunt om de cuvant", Petrescu a refuzat orice discutie ulterioara. "Fara un contract ferm, nu discut", a spus tehnicianul "studentilor", care e in prim-plan pentru preluarea nou-promovatei FC Vaslui.
Ieri la pranz, Becali a anuntat ca noul antrenor al Stelei va fi Zenga: "Walter merita sa revina in Ghencea pentru rezultatele pe care le-a avut aici. Ar fi o reparatie morala fata de el. Am vorbit si cu Pedrazzini (n.r. fostul secund al lui Zenga) si este incantat de idee. Cu Walter n-am vorbit inca pentru ca n-am reusit sa dau de el", a spus Becali. Chiar la ora la care Gigi facea aceste declaratii, italianul discuta preluarea unei formatii din Serie A, probabil Chievo, Cagliari sau Udinese! Surse apropiate lui Walter ne-au dezvaluit ca Zenga nici nu se gandeste sa revina la Steaua: "Nici vorba sa mai lucreze in Romania!". Maine, italianul va pleca impreuna cu sotia sa, Raluca, in luna de miere la Boston.
Lui Becali i-au mai ramas putine variante. El l-ar putea mentine in functie pe Dumitru Dumitriu, insa va demara discutii si cu Ilie Dumitrescu. insa in carti se afla - surpriza! - si Sorin Cartu. Alaturi de Dan Petrescu, antrenorul de la FC Arges a fost propus luni seara de Gica Hagi. Favoritul tribunei, Marius Lacatus, are cele mai putine sanse de a fi inscaunat la Steaua, fiind cunoscute relatiile glaciale dintre "Fiara" si Mirel Radoi, capitanul echipei si finul lui Gigi Becali. (Paul Bardasu)



SMS buclucas de la Zenga

Actualul antrenor al Stelei, Dumitriu Dumitriu, s-a declarat nemultumit ca Zenga isi aroga castigarea titlului si minimalizeaza contributia sa la aceasta performanta. Zenga i-a trimis un mesaj pe telefonul mobil in care l-a facut praf pe Dumitriu, insa in loc sa-l trimita rivalului sau, l-a trimis la Mihai Stoica, presedintele Stelei! "Am lesinat de ras, Zenga a vrut sa-i trimita un SMS lui Dumitriu, dar a gresit si a nimerit la Mihai Stoica. Te doare capul ce scria acolo... Am murit de ras!", a povestit Becali.

v
Atac la Gica

Dupa ce luni seara s-a imbratisat cu Hagi, Gigi nu a scapat ocazia de a-l ataca ieri pe Gica, dupa ce acesta a refuzat sa preia gruparea "militara".
"Steaua se afla la un nivel inalt, a luat campionatul, a avut un parcurs bun in cupele europene si probabil orice antrenor se gandeste ca dupa ce iei o echipa la acest nivel trebuie sa cresti si este foarte greu anul asta, pentru ca, in mod normal, ar trebui sa urmeze accederea in Liga Campionilor. Parerea mea este ca n-a vrut sa ia o hotarare pripita, avand in vedere ce am spus mai inainte", a precizat Becali.


Despre autor:

Libertatea

Sursa: Libertatea


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.