Consiliul Concurentei a demarat, luni, investigatii la Aro Campulung si Roman Brasov, privind presupuse ajutoare de stat pentru care nu a primit nici o notificare, a declarat, ieri, la un seminar organizat de FinMedia, Mihai Berinde, presedintele ins

Consiliul Concurentei a demarat, luni, investigatii la Aro Campulung si Roman Brasov, privind presupuse ajutoare de stat pentru care nu a primit nici o notificare, a declarat, ieri, la un seminar organizat de FinMedia, Mihai Berinde, presedintele institutiei.
"Deocamdata, analizam situatia de acolo. Nu este clar, inca, daca sunt ajutoare de stat si vom vedea acest lucru pe parcursul verificarilor. Pot sa va spun ca nu au fost depuse notificari la momentul respectiv", a precizat Berinde.
In perioada urmatoare vor fi investigate, de asemenea, o serie de societati privatizate din portofoliul Ministerului Economiei si Comertului (MEC) si Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), care nu au notificat Consiliul Concurentei cu privire la ajutoarele de stat primite la incheierea procesului de privatizare.
Gabriel Zbircea, presedintele AVAS, a afirmat ca actualul Executiv are obligatia nu doar sa recupereze din intarzierile din sectorul concurential, ci si sa repare unele decizii luate in trecut.
La inceputul acestui an, Zbircea afirma ca exista 250 de privatizari realizate in perioada anterioara de institutia pe care o conduce, care trebuie verificate din punct de vedere concurential.
Pe de alta parte, Berinde a precizat ca este posibil sa fie reanalizate si ajutoare de stat care au primit deja autorizatia Consiliului Concurentei, in cazul in care Comisia Europeana va considera ca acestea sunt ilegale.
Pana in prezent a fost dispusa recuperarea sumelor reprezentand ajutorul de stat de la Laminorul Braila, Terom Iasi si Aris Arad.
In privinta ajutoarelor de stat, Berinde a adaugat ca toate deciziile adoptate incepand cu septembrie 2004 sunt compatibile cu legislatia din Uniunea Europeana, intrucat hotararile au fost avizate si de reprezentantii Comisiei Europene.
El a mai spus ca institutia transmite, la fiecare doua luni, rapoarte la Comisia Europeana pentru a evita activarea clauzei de salvgardare pe domeniul concurential, care ar duce la amanarea aderarii Romaniei cu un an. Cross Lander USA, o societate mixta formata din grupul brazilian Samambaia si firma americana Lacaro Auto Distributors, a preluat, in luna septembrie a anului 2003, pachetul de actiuni detinut de stat la Aro Campulung, respectiv 68,7 la suta din capital. Compania s-a angajat sa plateasca 15,8 milioane de dolari pentru pachetul de actiuni si investitii, suma la care se adauga alte 11,4 milioane de dolari in contul datoriilor si creditelor comerciale ale uzinei. Firma malaeziana Pesaka Astana a preluat, in baza unui contract semnat la inceputul lunii octombrie 2003, 94,2 la suta din actiunile uzinei Roman, platind pretul simbolic de un euro pentru actiuni. Investitorul s-a angajat sa investeasca circa patru milioane de euro pentru modernizarea tehnologiei si protectia mediului si sa achite 45 milioane de euro in contul datoriilor si creditelor comerciale.

Pretului cimentului ar putea sa scada

Sanctiunea aplicata de Consiliul Concurentei celor trei producatori de ciment din Romania ar putea duce la o scadere a pretului pe aceasta piata, a declarat, de asemenea, Mihai Berinde. "Rolul nostru este sa asiguram un raport corect intre cerere si oferta. Dupa aceasta sanctiune este posibil sa aiba loc o reasezare a acestui raport, care sa duca la scaderea preturilor", a afirmat Berinde. Presedintele Consiliului Concurentei s-a aratat optimist in privinta sanselor de a castiga recursul anuntat de doua dintre cele trei companii, Lafarge si Carpatcement, aratand ca institutia nu anunta o astfel de decizie fara dovezi suficiente si certitudinea ca va avea castig de cauza. "N-am pierdut decat doua procese in doi ani. Sigur ca sunt convins ca vom castiga, in caz contrar n-am fi luat aceasta decizie", a mai spus Berinde.
Potrivit acestuia, companiile amendate trebuie sa plateasca sumele in termen de 30 de zile de la anuntul deciziei.
El sustine ca cele doua companii care nu au achitat amenzile nu au o decizie de suspendare a platii de la Curtea de Apel.
Berinde a mai spus ca solutia a avut la baza incalcarea reglementarilor privind cartelul, intrucat institutia nu a avut suficiente dovezi in ceea ce priveste distorsionarea preturilor practicate la export. La finele lunii mai, Consiliul Concurentei a finalizat investigatia de pe piata cimentului si a sanctionat principalii producatori, companiile Carpatcement, Lafarge si Holcim, cu amenzi de 28,5 milioane de euro, in principal pentru ca au constituit un cartel pentru stabilirea ilegala a preturilor pe piata interna, in perioada 2000-2004.
Amenda Lafarge Romcim se ridica la 377,2 miliarde de lei (6,5 la suta din cifra de afaceri a companiei inregistrata in 2004), in timp ce pentru Carpatcement sanctiunea este de 313,2 miliarde de lei (sase la suta din vanzarile de anul trecut). Compania Holcim a primit o amenda in valoare de 290 miliarde de lei, reprezentand 5,5 la suta din cifra de afaceri din 2004. Holcim a fost sanctionata separat si cu 1,4 milioane de euro, pentru incalcarea unei decizii a Consiliului Concurentei de autorizare conditionata a concentrarii economice realizata prin cumpararea fabricii de ciment de la Alesd.
Holcim a platit amenzile, desi a tinut sa precizeze ca nu este de acord cu decizia Consiliului Concurentei, iar celelalte doua companii au anuntat ca vor ataca in instanta hotararea.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.