Un roman se poate lauda ca a "dublat" staruri care fac furori in toata lumea. Cascadorul clujean Dan Lucaciu a fost deja "umbra" unor celebritati ca Gerard Depardieu sau Wesley Snipes. Acum are parte de o noua experienta: il va dubla pe Jean Claude V
Un roman se poate lauda ca a "dublat" staruri care fac furori in toata lumea. Cascadorul clujean Dan Lucaciu a fost deja "umbra" unor celebritati ca Gerard Depardieu sau Wesley Snipes. Acum are parte de o noua experienta: il va dubla pe Jean Claude Van Damme in cele mai dure si mai periculoase scene din noua productie la care filmeaza starul. Cascadorul clujean Dan Lucaciu (39 de ani) il va dubla pe Jean Claude Van Damme intr-un film care va fi turnat la Bucuresti incepand din aceasta saptamana. Dincolo de a-i fi "umbra" pe platou, pe Lucaciu il leaga mai multe lucruri de faimosul actor belgiano-american.
Atat Van Damme, cat si Lucaciu au un trecut sportiv de performanta. inainte de a deveni vedeta de cinema peste Ocean, belgianul a practicat arte martiale, ajungand chiar campion european la categoria mijlocie. De cealalta parte, Lucaciu a fost ani la rand campion national si balcanic la sarituri in apa, participand si la campionate europene si mondiale de juniori.
"De mic mi-am dorit sa ajung cascador sau sa lucrez la circ. Natatia am practicat-o pentru ca si sariturile in apa sunt tot niste cascadorii pana la urma, iar la circ ce sa mai vorbesc, sa lucrezi la trapez la zeci de metri inaltime tot cascadorie se numeste", a povestit Dan Lucaciu pentru "Clujeanul".
Asemanarile nu se opresc aici. Pana sa primeasca un rol intr-un film Van Damme a practicat diverse meserii. A livrat pizza la domiciliu, a fost sofer si bodyguard. Lucaciu, si el: a lucrat ca sofer si garda de corp pentru diverse VIP-uri bucurestene.
"Nu faceam asta in mod constant, dar s-a intamplat de cateva ori sa fiu solicitat de oameni. Semnam chiar contracte cu ei pentru serviciile prestate, dar mai ales pentru a pastra confidentialitatea in ceea ce priveste persoanele cu care ne intalneam si locurile in care ajungeam", se destainuie el.
Apreciat de toti actorii si regizorii straini cu care a lucrat, Lucaciu are acum sansa sa-l dubleze pe Van Damme, ocazie pe care i-o datoreaza actorului Gary Daniels, pe care l-a cunoscut la Buftea, la turnarea peliculei "Epicentre".
Dupa terminarea filmarilor, cei doi au ramas prieteni, iar la plecare actorul i-a promis ca il va ajuta, daca va avea ocazia. "Cu Gary am pastrat legatura si, cand am fost chemat la Bucuresti pentru auditia la filmul cu Van Damme, mi s-a spus ca Gary ma recomandase. Despre film inca nu avem voie sa vorbim, dar stiu ca va avea foarte multa actiune", declara, mandru de el, Lucaciu.
Printre celebritatile pe care le-a dublat cascadorul clujean se numara Wesley Snipes, in "Seven Seconds", si Gerard Depardieu, in "Regii blestemati" - ambele filme turnate in studiourile de la Buftea. "Sunt niste oameni extraordinari, care n-au nimic din aroganta unor milionari in dolari. Stau de vorba cu toata lumea si nu refuza un sprit, seara, dupa filmari. Asa a fost si cu Snipes, care e un om de mare caracter, si cu Depardieu".
in doua decenii de cariera, Dan Lucaciu a avut ocazia sa filmeze in multe tari, dar niciodata nu a trecut Oceanul Atlantic. Acum, la 39 de ani, i-ar placea ca aceste colaborari cu vedetele de la Hollywood sa-l aduca in atentia producatorilor din America.



Palmaresurile celor doi

Atat faimosul Van Damme, cat si "anonimul" Lucaciu au debutat in 1984: americanul in "Rue Barbare", romanul, in filmul istoric "Noi cei din linia intai". De asemenea, cei doi au la activ peste 30 de pelicule. De notorietate sunt "Sport sangeros", "KickBoxer" sau "Soldatul universal" pentru Van Damme, in vreme ce Lucaciu a fost cascador in "Callas Forever", al lui Zefirelli, sau in "Amen", de Costa-Gavras.


Despre autor:

Libertatea

Sursa: Libertatea


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.