Dialog despre frica

Eu sustineam ca exista inca un regim al terorii la multe locuri de munca si chiar in aspectele private ale vietii. Ca sunt multe nereguli care se repercuteaza in mod direct asupra omului prin simplul motiv ca e partas la acestea fara sa vrea si nu poate spune nimic - de frica. Frica de a nu-si pierde locul de munca sau de a-si pierde traiul ""linistit"". Parerea mea este ca atunci cand ai ce pierde, cand esti responsabil si pentru alte vieti, iti este frica - chiar daca salariul tau este infim - , stii ca nu-ti vei gasi cu usurinta un alt loc de munca (mai ales daca ai trecut de 40 de ani si esti femeie!). Cum sa vorbesti, cum sa-ti spui pasul, cand la fiecare poarta de intreprindere se inghesuie alti 1.000 de oameni care abia asteapta sa-ti ia locul (cel putin in viziunea sefului, care nu pierde nici o ocazie
sa-ti reaminteasca acest fapt)?
La care, interlocutorul meu - mult mai pragmatic decat mine si mult mai drastic - a luat foc: ""Cum sa ridici in slavi frica? Fiecare om are dreptul sa vorbeasca atunci cand nu ii convine! Iar daca tace - nu are dreptul sa se planga sau sa fie compatimit. Cei care tac ii invata pe cei care vor sa ne tina sub tacere ca se poate, ii asigura ca au gasit solutia - sa timoreze oamenii, sa ii asupreasca, sa ii tina in latul acela minim pe economie, sa mearga pana la a-ti dicta ce sa faci cu timpul tau liber. De ce nu te gandesti la cei care au vorbit si care
si-au asumat riscul de a-si pierde linistea? Numai asa poti schimba ceva! Daca toata lumea se ascunde in spatele fricii, nu vom avea niciodata parte de o reala libertate. De ce nu isi aduc aminte cei carora acum le este frica si tremura pentru ca pot pierde alea 3 milioane ca in decembrie a€™89 au iesit in strada oameni care si-au pierdut viata si nu le-a fost frica? Si ca datorita lor noi avem acum posibilitatea de a vorbi"".
""Da - spun eu - , dar pentru multi, alea 3 milioane reprezinta tot, iar multa lume regreta vremurile dinainte de a€™89! Mai ales cei care aleg sa taca. Atunci erau mai linistiti, aveau confortul unui loc de munca sigur si nu ii presa nimeni sa vorbeasca pentru ca toata lumea tacea si nici nu aveau de ce sa vorbeasca sau cui sa spuna - toti traiam in aceleasi conditii, toti stiam despre ce este vorba si toti acceptam ca asta e viata! Acum au castigat dreptul de a vorbi, desi ei nu au nevoie de acest drept, mai ales ca locul acela de munca a devenit nesigur.
Si acum se stie ca se petrec diverse nedreptati si abuzuri, insa nimeni nu vorbeste despre asta decat in soapta, multi considera firesc sa inchida ochii si sa ""treaca peste"", pentru ca deja suntem cat se poate de obisnuiti si este inca periculos sa vorbesti, mai ales ca riscul de a-ti pierde painea este mare. Acum viata este (sau pare) mult mai nesigura decat atunci, bani nu avem, case nu avem, dar avem libertate de exprimare.""
""Paula, acesti oameni nu sunt un exemplu, nu are rost sa le gasesti scuze. In schimb, poti sa vorbesti despre cei care au spus ce aveau de spus si drept urmare au fost tarati prin tribunale, li s-a ridicat dreptul de a profesa, au fost dati afara, au cheltuit bani, timp, nervi si sanatate - dar cu fiecare proces castigat de ei, toti am castigat, inclusiv cei care tac si asteapta sa lupte altii pentru ei, cei care asteapta sa li se rezolve problemele fara insa ca ei sa se implice. Lupta pentru a-ti indeplini dorinta de a fi liber de constrangeri injuste inseamna mult mai mult decat niste simple cuvinte aruncate pe hartie despre a fi sau a nu fi victima controlata de frica, inseamna sa ai curajul de a spune ce te doare atunci cand este momentul sa o faci!""
Iata articolul 19 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, drept fundamental pentru care au luptat si pentru care au murit oameni - foarte tineri, tineri si nu foarte batrani:
""Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimarii; acest drept include libertatea de a avea opinii fara imixtiune din afara, precum si libertatea de a cauta, de a primi si de a raspandi informatii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat"".

---

Despre autor: