Aproximativ cinci sute de sindicalisti de la Romaero Baneasa au marsaluit ieri, la pranz, prin Capitala, in semn de protest fata de "lipsa de implicare a autoritatilor in solutionarea problemelor legate de finantarea si privatizarea societatii". Prot
Aproximativ cinci sute de sindicalisti de la Romaero Baneasa au marsaluit ieri, la pranz, prin Capitala, in semn de protest fata de "lipsa de implicare a autoritatilor in solutionarea problemelor legate de finantarea si privatizarea societatii". Protestatarii au strabatut traseul Sos. Nordului-Bd. Aviatorilor-P-ta. Victoriei-Ministerul Economiei si Comertului-P-ta. Revolutiei-Ministerul Muncii-Senat si au depus memorii la Guvern, MEC, MMSSF si Senat, document prin care au cerut, in primul rand, un dialog pentru a-si clarifica problemele. Sindicatul Romaero solicita declansarea procedurilor pentru privatizarea societatii, conform legislatiei in vigoare si in conditii de transparenta totala. Ei sunt nemultumiti ca MEC nu a asigurat fondurile necesare pentru derularea contractelor de productie pe care societatea le are. Dumitru Costin, presedintele Blocului National Sindical, declara, cu cateva zile in urma, ca exista persoane interesate ca Romaero sa intre in faliment, singura solutie pentru societate fiind privatizarea urgenta. De terenul - cu o suprafata de 360.000 de metri patrati - al societatii Romaero sunt interesate doua mari grupari, una implicata in afaceri imobiliare, iar cealalta cu "radacini in armata", afirma liderul BNS, refuzand sa nominalizeze firmele. (C.P.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.