Viorel Moldovan a declarat ieri ca fostul campion mondial si european francez Christian Karembeu ar putea evolua din sezonul viitor la "Poli" Timisoara, precizand in acelasi timp ca preturile jucatorilor romani sunt exorbitante pentru valoarea acesto
Viorel Moldovan a declarat ieri ca fostul campion mondial si european francez Christian Karembeu ar putea evolua din sezonul viitor la "Poli" Timisoara, precizand in acelasi timp ca preturile jucatorilor romani sunt exorbitante pentru valoarea acestora. "Am discutat cu el de mai multe ori si mi-a spus ca se gandeste la varianta "Poli" Timisoara. In cateva zile imi va da un raspuns, dar sunt sanse destule ca el sa vina. Om trai si om vedea. Noi suntem prieteni, dar important este ca el sa se decida si sa vrea sa vina in Romania, pentru ca mai are si alte oferte de afara", a spus Moldovan, care nu a dorit sa dezvaluie in ce a constat oferta lui Poli Timisoara. Atacantul formatiei antrenate de Cosmin Olaroiu a adaugat ca venirea lui Karembeu in Romania ar insemna un salt valoric pentru Divizia A. "Daca un fost campion mondial ar juca aici ar insemna enorm pentru fotbalul romanesc. El ar veni gratis la Timisoara, pentru ca ultimul sau club, Bastia, nu are pretentii financiare. Dar la Timisoara vor fi multe surprize in aceasta vara. Pe lista clubului mai sunt fosti colegi de-ai mei, dar si alti jucatori valorosi din strainatate", a precizat atacantul. Viorel Moldovan a fost coleg de echipa cu internationalul francez in prima jumatate a acestui sezon, la Servette Geneva. In pauza competitionala din iarna, ca urmare a falimentului clubului elvetian, romanul a semnat cu Poli Timisoara, iar Karembeu s-a transferat in prima liga franceza la Bastia, care a retrogradat la finalul acestui sezon. In cazul in care reuseste transferul, "Poli" devine prima echipa din istoria fotbalului romanesc la care va evolua un fost campion mondial si european. In opinia atacantului, jucatorii romani din Divizia A sunt foarte scumpi pentru valoarea pe care o au. "Poli va merge mai mult pe transferuri din strainatate pentru ca piata jucatorilor din Romania este foarte scumpa. Preturile sunt exorbitante pentru valoarea lor. Asa ca e mai ieftin sa luam de afara si este si avantajul ca stii macar ce cumperi. Noi, impreuna cu antrenorul Cosmin Olaroiu si cei din conducere, vrem sa construim o echipa grea la Timisoara, o echipa cu personalitate, care sa castige titlul in sezonul viitor. Iar pentru asta e nevoie de jucatori valorosi", a explicat fotbalistul. In varsta de 34 de ani, Christian Karembeu a strans pana acum 53 de selectii la echipa nationala a Frantei, cu care a si castigat Cupa Mondiala din 1998, Campionatul European din 2000 si Cupa Confederatiilor din 2001. In palmaresul sau mai figureaza castigarea Ligii Campionilor cu Real Madrid in 1998, un titlu in campionatul Frantei cu FC Nantes in 1995 si doua titluri in campionatul Greciei cu Olympiakos Pieru in 2002 si 2003. (MCZ)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.