Cea de-a doua varianta, aceea de a-si lua jucariile, respectiv oamenii care i-au mai ramas fideli, si de a pleca din partid, este si ea la fel de probabila. Liderul executiv al PSD, insusi Adrian Nastase, a recunoscut, in urma cu cateva zile, ca senatorului Iliescu i s-a propus sa plece din partid. In cadrul aceleiasi declaratii, Nastase nu mai era asa de sigur ca altadata ca Iliescu nu va schimba partidul. Daca Ion Iliescu va decide sa plece din PSD, inseamna ca i-a ascultat mai curand pe cei care i-au propus acest lucru, spunea Nastase, intr-o logica aparte. Potrivit liderului PSD, sunt oameni care sunt si au fost "mai apropiati" de Iliescu, insa Nastase s-a declarat convins ca fondatorul partidului va asculta mai curand "de propria voce" si va avea "o atitudine extrem de rezonabila si constructiva, chiar daca este nemultumit in momentul de fata". "Sper ca vom reusi sa detinem o relatie fireasca cu domnul presedinte Iliescu. Sigur ca este complicat, dar eu sunt convins ca vom reusi. Domnul Iliescu va trebui, sunt convins, sa faca in primul rand o evaluare a ceea ce s-a intamplat in ultimele saptamani si in ultimii ani, sa accepte faptul ca unele lucruri pe care le-a vazut nu au fost in ordine, ca nu este de acord cu ele, dar altele reprezinta, pana la urma, rezultatul unei formule de reforma si de democratie pe care am incurajat-o cu totii", a mai spus Nastase, exprimandu-se, ca de obiciei, in eufemisme. In cazul plecarii din PSD, Iliescu va fi urmat atat de membrii PSD care deja au parasit corabia condusa acum de Geoana, cat si de altii care mai astepata doar un semn. Printre acestia, doamnele preferate ale presedintelui: Corina Cretu, Rodica Stanoiu, Ecaterina Andronescu.
Oamenii "bunicutei" analizeaza ofertele
Ion Sassu, fostul lider al PSM (Partidul Socialist al Muncii), a fost primul care, nemultumit de noua conducere al PSD, i-a propus in mod public lui Iliescu sa se alature unui nou partid, autentic de stanga. Sassu era nemultumit de faptul ca membrii PSM fusesera dati cu totul la o parte din noua structura de conducere aleasa la Congresul din aprilie si la un moment dat a amenintat ca ii ia de manuta pe cei 55.000 de fosti membri PSM si isi incearca norocul in alta parte. Speriat de posibilitatea de a ramane fara 55.000 de membri, foarte importanti doar dintr-un punct de vedere, acela al numarului, Geoana i-a pricopsit pe cei mai alesi dintre ei cu niste functii prin Comitetul Executiv Central si in cadrul nenumaratelor departamente din partid. Si cum Sassu vorbea la un moment dat si de posibilitatea crearii unei enclave autetic de stanga in interiorul PSD, este posibil ca Iliescu sa se alature acestei miscari. Mesagerii presedintelui care se ocupa cu sondarea terenului nu au ocolit nici partidele mici: Forta Democrata a lui Petre Roman este o solutie care a fost luata in calcul de mai multe ori pana acum. Nu a fost exclusa nici varianta Partidului Conservator. Potrivit unor surse din tabara conservatorilor, Ioan Talpes si Octav Cozmanca au avut in urma cu ceva vreme intalniri de tatonare a terenului cu presedintele PC, Dan Voiculescu. In tot acest timp, numarul demisionarilor din PSD creste. Ultimele dezertari din PSD au fost cele ale lui Alexandru Mironov, fost ministru al Tineretului si Sportului, in timpul guvernarii Vacaroiu si Petre Lificiu, fost ministru al Mediului in guvernarea Nastase, care s-a inscris deja in Partidul Ecologist. Referindu-se la aceste demisii, liderul Adrian Nastase le-a cerut celor doi sa explice ratiunile pentru care au decis sa paraseasca pe nepusa masa PSD, de parca ar fi mai contat. Cu ceva timp in urma si-au dat demisia din PSD si sustinatorul numarul 1 al lui Iliescu, Ioan Talpes, senatorul Neculai Apostol si deputatul Traian Dobre.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro