Strategia lui Gheorghe Ciuhandu a dat rezultate. Dupa ce acum doua zile practic a implorat ajutor de la PPE pentru o alianta cu liberalii si democratii, acum isi vede visul implinit.
Ieri, liderul grupului popular din Parlamentul European, Ha

Strategia lui Gheorghe Ciuhandu a dat rezultate. Dupa ce acum doua zile practic a implorat ajutor de la PPE pentru o alianta cu liberalii si democratii, acum isi vede visul implinit.
Ieri, liderul grupului popular din Parlamentul European, Hans-Gert Poettering, a declarat ca PPE recomanda partidelor romanesti care doresc sa devina membre ale acestui for sa colaboreze cu PPCD si UDMR, deja afiliate, si sa ia in calcul chiar participarea pe liste comune in alegeri, a afirmat, vineri, liderul grupului popular din Parlamentul European, Hans-Gert Poettering.
Poettering s-a referit initial la PD, ulterior generalizand aceasta recomandare si la PC si insistand pe faptul ca reprezinta doar un sfat al PPE, un "subiect de meditatie", nu o conditie obligatorie pentru admiterea in formatiunea populara a unui alt partid din Romania.
"Daca PD se va afilia la partidul nostru, pentru noi va fi foarte important sa existe o colaborare cu partidele deja afiliate la PPE, care sa functioneze si in Parlamentul European, si aici, in Romania. Sa aiba liste comune la alegeri, pentru ca nici unul dintre prietenii nostri sa nu fie exclus", a spus initial Poettering, dupa care a vorbit in general despre toate formatiunile care doresc sa devina membre ale PPE.
"Vom studia programele PD si PC cu mare atentie, iar daca vom decide sa admitem noi partide, este foarte important ca acestea sa colaboreze cu membrii nostri si mai ales cu PPCD si UDMR. Este un sfat pe care il dam, dar bineinteles ca aceste evolutii trebuie sa aiba loc in Romania", a explicat Poettering.

Partidele candidate, la mana taranistilor si maghiarilor

El a mai precizat ca in evaluarea cererilor pe care le vor primi de la partidele romanesti care doresc sa devina membre ale PPE vor fi "foarte importante" aprecierile pe care le vor face despre acestea PPCD si UDMR, formatiuni carora le va fi ceruta parerea. Intrebat daca crede ca intr-adevar PD se poate transforma dintr-un partid social-democrat intr-unul popular, Poettering a aratat ca asteapta Conventia Nationala a democratilor si ca "o schimbare inseamna un proces, iar PD se afla intr-un proces".
"Asteptam Congresul PD, asteptam programul acestuia si il vom prelua in PPE daca va corespunde principiilor si valorilor PPE. Dorim sa dam PD aceasta sansa, dar depinde de PD daca doreste sa mearga pe aceasta cale", a adaugat Poettering.

UDMR nu prea vrea

Sugestia popularilor europeni nu este insa prea bine vazuta de UDMR. Presedintele Uniunii, Marko Bela, a declarat ca Uniunea este dispusa la o colaborare foarte stransa cu toate formatiunile populare romanesti, dar la viitoarele alegeri va candida pe liste separate.
"In principiu, sunt de acord ca acele formatiuni care sunt sau vor fi in PPE sa incerce sa formeze un fel de alianta, soldata inclusiv cu liste comune pentru alegeri. In cazul UDMR, trebuie sa subliniez ca va functiona probabil modelul Conventiei Democratice, cand noi am facut parte din alianta respectiva, dar intotdeauna am participat separat in alegeri", a spus Marko Bela.
El a explicat ca aceasta formula este utila Uniunii, pentru ca este vorba de o formatiune cu caracter etnic, si a subliniat ca UDMR va proceda similar si in viitor, in orice fel de alianta ar intra.
In ceea ce priveste recomandarile UDMR pentru cererile de afiliere formulate de cele doua aspirante la statutul popular, PD si PC, Bela a spus ca nu este inca momentul pentru a face publice intentiile Uniunii. El a exclus insa o recomandare pozitiva pentru Grupul popular al lui Corneliu Ciontu: "Sunt iesiti din PRM, iar acest lucru nu reprezinta pentru noi o garantie".


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.