Patronatul National al Viei si Vinului (PNVV) va cere distribuitorilor oprirea de la comercializare a vinurilor cu neconformitati, a declarat joi directorul general al Patronatului National al Viei si Vinului, Ovidiu Gheorghe, in urma unei intalniri
Patronatul National al Viei si Vinului (PNVV) va cere distribuitorilor oprirea de la comercializare a vinurilor cu neconformitati, a declarat joi directorul general al Patronatului National al Viei si Vinului, Ovidiu Gheorghe, in urma unei intalniri cu producatorii de vin si reprezentantii ANPC. "In urma controalelor efectuate luna trecuta de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, control care a reliefat destul de multe vinuri cu neconformitati, am hotarat sa acordam un avertisment membrilor patronatului, pentru a respecta normele de calitate si am hotarat sa cerem excluderea acestor producatori din retelele de distributie la o noua abatere", a spus Ovidiu Gheorghe.
Conducerea PNVV a organizat o conferinta de presa dupa ce un control organizat de ANPC luna trecuta reliefase ca 42 la suta din vinurile romanesti sunt fie neconforme calitativ, fie contrafacute.
Potrivit presedintelui PNVV, Valeriu V. Cotea, din cele 375 probe prelevate de ANPC, majoritatea erau vinuri de origine calitativa inferioara, nefiind prelevate multe probe de la vinuri cu indicatie geografica recunoscuta sau vinuri cu denumiri de origine controlata. "Din aceste probe, doar 157 de sortimente prezentau neconformitati, insa nu se poate spune ca 42 la suta din vinurile romanesti sunt neconforme, pentru ca nu este adevarat", a declarat Valeriu V. Cotea.
Reprezentantii PNVV vor organiza intalniri cu reprezentantii Ministerului Agriculturii Padurilor si Gospodaririi Rurale (MAPDR), pentru ca Inspectia de Stat pentru Controlul Tehnic al Calitatii Vinului sa eficientizeze controalele. "Recomandam consumatorilor de vin sa consume numai vinuri care au inscrise pe eticheta toate datele, dar si vinuri medaliate a caror calitate este bine cunoscuta, pentru a fi astfel evitate vinurile neconforme sau contrafacute", a spus Ovidiu Gheorghe. "Este pacat ca se incearca conturarea unei imagini proaste a sectorului viti-vinicol din Romania, mai ales acum cand incercam sa realizam o strategie de export in domeniu, care sa permita o crestere a exporturilor romanesti in urmatorii ani", a afirmat presedintele PNVV, Valeriu V. Cotea.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.