Restauratorii, marii anonimi ai salvarii capodoperelor

Daca vi se intampla sa ramaneti vreodata tintuiti in fata unui tablou, fara putinta de a va desprinde in vreun fel de "povestea" cuprinsa intre ramele lui, inseamna ca acea lucrare traieste. Ca viata ei interioara se revarsa neconditionat in cupa propriei dvs. vieti.
Pentru o vreme indelungata sau pentru totdeauna.
Exista capodopere pe care le purtam cu noi pentru ca unicitatea viului ce le-a fost dat s-a topit ireversibil in fiinta noastra efemera. Asa cum exista capodopere a caror viata se stinge putin cate putin, fiindca nici ele nu sunt sortite vesniciei chiar daca sunt hranite cu iubire. Am putea spune, fara exagerare, ca a vorbi despre actul renasterii lor fara a-i aminti pe "marii anonimi" salvatori, ar fi o impietate. Cati dintre noi au insa ragazul sa-si puna intrebarea cine sunt ei, salvatorii capodoperelor spre care muzeele ne deschid portile?! Ce stare de gratie le pecetluieste destinul?!
In virtutea convingerii noastre ca pretul acestei stari de gratie este incomensurabil - sa-ti petreci sute si mii de ore intr-un laborator alaturi de Aman, Grigorescu, Andreescu, Luchian, Tonitza, Iser, Catargi, Ciucurencu, Baba, Tintoretto, Giordano, Rembrandt, Jan van Eyck, Rubens, El Greco, Cranach, Monet, Renoir, pentru a opri, cu toate mijloacele stiintei si tehnicilor moderne de analiza si investigatie, cu propriul talent, degradarea unei lucrari realizate de ei - am incercat sa intram in culisele meseriei de restaurator. A fost de acord sa ne dezvaluie - cu parcimonie, ce-i drept, din lipsa de timp -, pasii readucerii la lumina a unei opere amenintate, Ioan Sfrijan.
"Restaurarea a existat din toate timpurile. Operele de arta create de artisti sunt supuse unei lent proces de degradare. Prin restaurare se cauta reducerea amplorii si rapiditatii degradarii", incepe Ioan Sfrijan. "Termenul de restaurare, folosit in jumatatea de sud a Europei, are acelasi inteles cu cel de conservare, in acceptiunea tarilor anglo-saxone insemnand interventia directa asupra materiei operei de arta. Folosirea ambilor termeni - conservare-restaurare - a fost acceptata de-abia dupa a 7-a Reuniune Trienala ICOM de la Copenhaga din 1984. La noi, intelesul termenului conservare trimite la acea actiune permanenta de prevenire a degradarii prin eliminarea cauzelor care afecteaza obiectul de arta, in timp ce prin restaurare se intelege actiunea directa asupra operei pe o perioada limitata. Restaurarea unei opere vizeaza interventia asupra materiei din care este realizata, fara a modifica imaginea infatisata. De aceea, componenta fizica a unei picturi (suportul, care poate fi din panza, lemn, piele, carton, metal, sticla, apoi preparatiile albe sau colorate ce acopera suprafata respectiva, stratul de culoare alcatuit din medium si pigmenti, si stratul de verni, cu rol de protectie) este prioritara in actiunea de restaurare, asigurand transmiterea imaginii acelei opere.
Un tablou trebuie cunoscut in complexitatea alcatuirii lui atunci cand se pune problema conservarii, prima etapa a restaurarii constand in efectuarea examenelor si determinarilor fizico-chimice." Interlocutorul nostru sustine ca pictura veche este mai usor de restaurat, structura unei astfel de lucrari fiind previzibila pentru ca marii maestri respectau cu strictete regulile -, spre deosebire de pictura moderna si contemporana."Astazi se picteaza cu materiale variate care usureaza munca artistului, acesta fiind mai degraba interesat de efectul imediat al lucrarii decat de durabilitatea acesteia in timp. Oricum, restaurarea este un act de mare responsabilitate pe care trebuie sa ti-l asumi, care necesita multa documentare, investigatii foarte serioase, si, ca atare, mult timp. Evident, totul depinde si de dimensiunile tabloului, de problemele pe care le pune fiecare lucrare in parte". Am dorit sa creionez portretul unuia dintre "marii anonimi", cum ii percepem noi, publicul, care fac posibila revenirea la viata a unui obiect de pret. Recunosc ca am reusit doar sa adun cateva date tehnice intr-un preambul la un capitol atat de important, cel al vietii unui tablou. Mai adaug ca Ioan Sfrijan lucreaza de 25 de ani in meseria de restaurator si de 20 de ani la Muzeul Natioanal de Arta al Romaniei, unde este seful Laboratorului de Restaurare Pictura de Sevalet. Nu-si face nici un titlu de glorie din munca sa, de a carei importanta este constient. Este tentat sa vorbeasca mai degraba despre colegi, despre echipa de specialisti pe care o conduce si la care tine foarte mult. Printre cele peste 100 de tablouri salvate de Ioan Sfrijan - arta romaneasca si europeana -, se numara "Autoportretul" lui Andreescu, "Venus si Amor" al lui Lucas Cranach cel Batran, "Crucificare" de Jacopo Bassano si "Familia lui Darius oferind coroana lui Alexandru cel Mare" de Mattia Preti. Capodopere care poarta astazi, in imaginea lor refacuta, un plus de viata, de timp daruit intru iubire.

---

Despre autor: