Dupa mai bine de doua zile de discutii purtate la Bonn, in cadrul unei intalniri la care au participat mai bine de 190 de state, principalul negociator american pe probleme de mediu, Harlan Watson, s-a aratat indoielnic asupra incheierii unui acord d
Dupa mai bine de doua zile de discutii purtate la Bonn, in cadrul unei intalniri la care au participat mai bine de 190 de state, principalul negociator american pe probleme de mediu, Harlan Watson, s-a aratat indoielnic asupra incheierii unui acord de prelungire, dupa 2012, a protocolului de la Kyoto, in privinta supraincalzirii climatice, transmite Reuters. Watson, a carui tara s-a retras inca din 2001 din protocolul de la Kyoto, pe care l-a considerat mult prea costisitor, a evocat ''necesitatea de a lua masuri pe termen scurt'', dar nu a semnat nici un angajament precis in domeniul emisiilor de gaze cu efect de sera. Din declaratiile lui Watson reiese ca este destul de dificil de imaginat o scadere a emisiilor in conditiile in care economia SUA isi mentine un ritm de crestere foarte ridicat. Alaturi de Statele Unite, se afla insa si China, India, Indonezia si Brazilia, care, desi au semnat protocolul, nu vor sa-i respecte prevederile, considerandu-l in momentul de fata nedrept pentru tarile dezvoltate. O reglare a situatiei se asteapta dupa Tratatul de la Montreal, care urmeaza sa aiba loc in toamna aceasta, si care va impune un regulament si sanctiuni mult mai severe in privinta drepturilor de poluare.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.