Surse din ANP, citate de Mediafax, sustin ca pentru aceste procese s-au cheltuit aproximativ 200 de miliarde de lei numai pe transportul detinutilor catre instantele de judecata, unde ei reclama ca au fost calomniati sau insultati de colegi din locul de detinere. Din cauza acestei situatii, de-a dreptul incendiare, ANP intentioneaza sa propuna adoptarea unei proceduri prealabile privind plangerile detinutilor prin care sa li se respecte toate drepturile constitutionale, iar reclamatiile lor sa fie solutionate la penitenciarul unde sunt incarcerati. Aceasta procedura, sustin aceleasi surse, ar determina salvarea unor sume consistente, care, in prezent, sunt cheltuite pe transportarea detinutilor. De altfel, verificarea prealabila a plangerilor detinutilor ar putea determina stoparea reclamatiilor acestora catre instantele de judecata, intrucat majoritatea le formuleaza tocmai pentru a "parasi" pentru cateva ore penitenciarele. Pe de alta parte, s-ar stopa si abuzul de drept de care uzeaza detinutii, precizeaza sursele citate. In 2004, instantele de judecata au solutionat la nivel national 1.106.412 de procese privind diverse spete, a comunicat, ieri, Consiliul Superior al Magistraturii.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro