Patru arme de vanatoare au fost trimise la Institutul de Criminalistica de la Bucuresti pentru expertiza in vederea stabilirii armei cu care a fost impuscat Marian Videanu, fratele primarului general al Capitalei. Inspectorul sef Doru Dumitrescu, sef
Patru arme de vanatoare au fost trimise la Institutul de Criminalistica de la Bucuresti pentru expertiza in vederea stabilirii armei cu care a fost impuscat Marian Videanu, fratele primarului general al Capitalei. Inspectorul sef Doru Dumitrescu, seful IJP Giurgiu a declarat ca doua dintre ele au fost ridicate de la prietenul lui Marian Videanu, Alexandru Boroi. "Doua dintre arme au fost ridicate de la domiciliul lui Boroi Alexandru, din comuna Roata de Jos, judetul Giurgiu, cel care se afla la volanul masinii cu care se deplasa Marian Videanu inainte de a fi impuscat. O alta arma supusa expertizei apartine lui Georgescu Alexandru, din Bucuresti, cel care a sunat la Serviciul de Urgenta 112 si a anuntat ca in dreptul kilometrului 44 pe autostrada Bucuresti-Pitesti s-a produs un accident. Despre cealalta arma nu pot da amanunte pentru a nu ingreuna cercetarile", a precizat Doru Dumitrescu. Acesta a mai precizat ca fratele lui Adriean Videanu nu detine permis de vanatoare. "Exista indicii ca impuscarea lui Marian Videanu s-a produs in zona cuprinsa intre km 44 si km 60, de pe autostrada Bucuresti-Pitesti, si s-a constatat ca Marian Videanu nu avea permis de vanatoare", a conchis inspectorul sef. (G.T.)
Ranita in Ambulanta
O masina a Salvarii care transporta o femeie la Policlinica CFR din Constanta a fost impilicata, ieri dimineata, intr-un accident de circulatie, in urma caruia pacienta a fost ranita usor. Ambulanta a lovit trei autoturisme, printre care si o masina Dacia pentru cursuri auto in care nu se afla, insa, nici un elev. Instructorul auto, Gheorghe Stanciu, sustine ca se afla pe banda de langa axul drumului si ca a semnalizat corespunzator schimbarea directiei de mers pentru a face un viraj la stanga. Acesta a mai spus ca in acel moment o ambulanta l-a depasit pe contrasens, l-a acrosat, dupa care masina Salvarii a lovit alte doua autoturisme Matiz parcate pe marginea drumului si s-a oprit pe trotuar, intr-un stalp de iluminat. In urma impactului, autoturismul Dacia a fot proiectat la cativa metri distanta, iar femeia aflata in masina Salvarii a suferit rani usoare, ea fiind preluata imediat de o alta ambulanta si transportata la spital. Martorii sustin ca ambulanta nu avea sirenele in functiune, iar din primele cercetari ale politistilor reiese ca vinovat de producerea accidentului ar fi soferul ambulantei. (Mediafax)
Bijuterii confiscate la vama
Autoritatile de frontiera de la Giurgiu au descoperit aproximativ 3,7 kilograme de bijuterii din aur si argint, ascunse de un sofer turc in compartimentul pentru bagaje al autocarului pe care il conducea. Bijuteriile au fost gasite intr-un bidon de plastic, puse in 13 pachete invelite cu banda adeziva. Conducatorul auto turc a declarat ca intentiona sa le vanda la Bucuresti, inaintea sarbatorilor pascale. Bratarile, lantisoarele, inelele si pandantivele, in valoare de aproximativ 400 de milioane de lei, au fost retinute pentru confiscare, iar cetateanul turc a fost sanctionat contraventional cu 50 de milioane de lei. (G.T.)
Sef nou la IPJ Bistrita
Comisarul Alexandru Tanco, seful Serviciului Cercetari Penale, va fi numit in funtia de sef al IPJ Bistrita-Nasaud, dupa ce a obtinut cel mai bun punctaj la concursul pentru ocuparea acestui post. Potrivit Mediafax, la concursul care a avut loc la inceputul acestei saptamani au participat comisarul sef Liviu Olariu, actualul sef al Serviciului Management Resurse Umane din cadrul IPJ Bistrita-Nasaud, subcomisarul Ioan Bodescu, seful Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului si comisarul Alexandru Tanco, seful Serviciului Cercetari Penale din acelasi Inspectorat, acesta din urma obtinand cel mai bun punctaj. Comisarul Alexandru Tanco are 39 de ani, este bistritean, iar din anul 2000 este sef al Serviciului Cercetari Penale din IPJ Bistrita-Nasaud. Postul de conducere la Inspectoratul de Politie al judetului Bistrita-Nasaud a ramas vacant in urma pensionarii comisarului sef Ioan Muresan. (G.T.)
Mort in masina Politiei
Un tanar dintr-o comuna mureseana a murit, ieri, in masina Politiei, in timp ce era transportat pentru audieri la Parchetul Judecatoriei Odorheiu Secuiesc. C.I., in varsta de 29 de ani, din comuna Craciunesti, judetul Mures, a fost chemat la sediul Politiei Cristuru Secuiesc pentru a fi audiat dupa ce, in urma cu cateva zile, ar fi condus un autoturism, in stare de ebrietate si cu permisul suspendat. Intre orele 10.00 si 12.00, tanarul a fost audiat la compartimentul Cercetari Penale, dupa care a fost dus cu un autoturism de Politie ARO la Parchetul Judecatoriei Odorheiu Secuiesc pentru a fi audiat de un procuror si pentru a-i fi prezentat materialul de urmarire penala. In fata sediului Parchetului, politistul care conducea masina a deschis usa din spate de la ARO, dar l-a gasit pe tanar ghemuit pe podeaua autoturismului, avand pielea fetei de o culoare cianotica. Politistii presupun ca moartea acestuia a fost cauzata, cel mai probabil, de un stop cardio-respirator, cadavrul fiind transportat la morga in vederea necropsierii. Procurorii Parchetului Judecatoriei Odorheiu Secuiesc continua insa cercetarile pentru a stabili cu certitudine imprejurarile si cauza decesului tanarului. (G.T.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.