Imediat dupa disparitia la Bagdad a ziaristilor, Cotroceniul a anuntat constituirea Celulei de criza. Apoi, prin comunicate sporadice, dar emfatice, celula, de fapt Presedintia, a anuntat ca detine informatii, ca are contacte, ca se poarta negocieri,
Imediat dupa disparitia la Bagdad a ziaristilor, Cotroceniul a anuntat constituirea Celulei de criza. Apoi, prin comunicate sporadice, dar emfatice, celula, de fapt Presedintia, a anuntat ca detine informatii, ca are contacte, ca se poarta negocieri, ca ostaticii sunt "bine tratati" etc. Mai ales a cerut ca societatea civila, mass-media sa taca, sa nu mai formuleze ipoteze, sa nu mai sugereze nimic, deoarece s-ar afecta negocierile. E posibil ca autoritatile sa fi negociat. Nu se stie cum si cu cine, dar efectul s-a vazut. Dupa o luna de groaza pentru parinti, rude si prieteni, dupa o luna de disperare sub spectrul mortii pentru cei trei tineri, dar si pentru ghidul lor, rapitorii au dat un ultimatum sec si irealizabil: retragerea trupelor romane in patru zile. Au mai dat un ragaz de o zi. Brusc, Celula si-a pierdut graiul. in varf de criza, nici un comunicat, nici barem un indemn la calm nu s-au mai facut auzite de la microfoanele Cotroceniului. Presedintele Basescu si ceilalti membri ai celulei si-au asumat o raspundere exclusiva si necuantificabila, aceea pentru vietile unor oameni nevinovati. Criza a escaladat zi de zi, ajungand sa fie, dupa ultimatumul retragerii, incontrolabila. Ma intreb, daca din primele zile Cotroceniul ar fi anuntat clar si oficial ca e dispus la negocieri, dar exclude din start si categoric orice revendicare politico-militara, fiind disponibil spre alte solutii, rapitorii ar mai fi cerut retragerea, ori s-ar fi oprit la cereri financiare? Care puteau fi rezolvate nu de autoritati, ci de organizatii umanitare sau cercuri de oameni de afaceri. Celula, adica CSAT, are acum a cantari si a raspunde.
Despre autor:
