Organizatia PSD Bucuresti nu a ramas datoare dupa ce Mircea Geoana a spus ca aceasta filiala are o problema "masiva". Filiala din Capitala i-a raspuns, ieri, noului sef PSD printr-un comunicat dur prin care ii sugereaza lui Geoana sa-i lase in pace p
Organizatia PSD Bucuresti nu a ramas datoare dupa ce Mircea Geoana a spus ca aceasta filiala are o problema "masiva". Filiala din Capitala i-a raspuns, ieri, noului sef PSD printr-un comunicat dur prin care ii sugereaza lui Geoana sa-i lase in pace pe pesedistii bucuresteni.
"PSD Bucuresti si-a croit un drum nou, cu oameni si idei noi, ca de altfel multe alte organizatii din tara", declara pesedistii bucuresteni, care omit sa spuna ca ei au acelasi sef, Dan Ioan Popescu, de ani de zile si aceleasi idei cu care au pierdut Primaria Capitalei in ultimii 15 ani.
Ei par sa fi uitat si modul neelegant in care au renuntat in vara anului trecut la Geoana, care a fost debarcat din functia de presedinte executiv in lipsa, pe motiv ca a pierdut Primaria Generala in dauna lui Basescu.
In schimb, infrangerea fara drept de apel a lui Marian Vanghelie in alegerile partiale din aceasta primavara nu a avut nici un efect in filiala.
Dan Ioan Popescu, desi promisese ca isi depune mandatul, nu s-a mai tinut de cuvant si s-a agatat de diferenta infinitezimala dintre procentele lui Geoana in vara lui 2004 si ale lui Vanghelie la ultimele alegeri. Procedeu asemanator cu cel de anul trecut, cand, desi isi depusese mandatul, a fost "rugat" sa revina asupra deciziei, lucru pe care l-a si facut.
Dupa congresul de vineri noapte, filiala lui Dan Ioan Popescu a incercat sa intre in gratiile noului presedinte, sustinand ca au avut o contributie importanta la aceasta alegere.
Geoana nu s-a lasat impresionat si le-a spus ca "dupa razboi, multi viteji se arata". De asemenea, le-a transmis ca are "memoria lunga" si nu uita usor.
In aceste conditii, PSD Bucuresti a preferat sa faca apel la democratia ce trebuie sa domneasca in partid. "Memoria domniei sale, mai lunga sau mai scurta, va trebui sa tina cont de principiul democratic care a functionat si la alegerea echipei actuale din fruntea PSD", mai spune comunicatul.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.