Militarii continua insa sa indeplineasca celelalte misiuni stabilite prin mandat, iar comisia aflata la fata locului cerceteaza imprejurarile producerii accidentului. "Seful Statului Major General a ordonat comisiei ca, impreuna cu partenerul american si cu specialisti din Comandamentul 2 Operational Intrunit si din Statul Major al Fortelor Terestre, sa stabileasca masuri de optimizare a tacticilor si procedurilor de executare a misiunilor de patrulare", se precizeaza intr-un comunicat MApN. Prin ordin al ministrului Apararii Nationale, Teodor Atanasiu, sergentul Narcis Sonei a fost avansat, post mortem, la gradul de sublocotenent si propus pentru a fi decorat de catre seful statului. Sergentul Gabriel Hanganu, din Batalionul 300 Infanterie, care a fost ranit in accident, a fost transportat la un spital militar american din Germania, fiind in prezent stabilizat din punct de vedere medical. Si acesta, alaturi de sergentul Adrian Dogaru, a fost, de asemenea, propus pentru decorare, iar ceilalti membri ai echipajului transportorului amfibiu blindat au fost citati prin ordin de zi al Statului Major General. Tragedia de duminica s-a declansat dupa ce un transportor blindat a trecut peste un dispozitiv exploziv comandat care fusese plasat pe un drum din districtul Panjawyi. Surse autorizate sustin ca talibanii sunt cei care au revendicat atacul si au precizat ca operatiunea mortala fusese pregatita special pentru militarii romani.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Andreea Raicu, reacție tranșantă la piesa Mamacita: M-a întristat cât de...
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 20-26 aprilie: Ce zodii dau lovitura financiară
Sursa: garbo.ro