Dupa ce fostul partid de guvernamant s-a remarcat in perioada post-decembrista prin candidaturi unice la functia suprema in partid, ieri, Mircea Geoana a decis sa incalce traditia si sa se inscrie in lupta pentru presedintia PSD.
El urmeaza sa

Dupa ce fostul partid de guvernamant s-a remarcat in perioada post-decembrista prin candidaturi unice la functia suprema in partid, ieri, Mircea Geoana a decis sa incalce traditia si sa se inscrie in lupta pentru presedintia PSD.
El urmeaza sa se dueleze astazi cu fondatorul partidului, Ion Iliescu, cu care nici macar presedintele in exercitiu, Adrian Nastase, nu a cutezat sa concureze. Geoana, catalogat dupa alegerile generale drept "prostanac" de Iliescu, are insa mici sanse de a castiga batalia, in cursa inscriindu-se ca "iepure" si fostul consilier al presedintelui Iliescu, Serban Nicolae.
Totusi, fostul ministru de Externe s-a declarat optimist: "Prin faptul ca avem mai multe candidaturi pentru functiile de conducere la nivel central, inclusiv la varf, aratam ca PSD-ului nu ii este frica de competitie si avem curajul schimbarii. De asemenea, aratam ca suntem capabili sa privim spre viitor si nu spre trecut. Privesc cu multa incredere Congresul de joi al formatiunii si sper ca va invinge dorinta de a merge inainte, mai degraba decat teama de desprindere de trecut. Pe de alta parte, inteleg ca uneori e dificil sa te rupi de ceea ce este confortabil si de lucrul cu care esti obisnuit".
In replica, Iliescu a apreciat ca gestul lui Geoana este o surpriza placuta chiar si pentru presa, in conditiile in care cu numai cateva zile in urma a remarcat existenta unor comentarii conform carora in PSD "lucrurile au fost aranjate dinainte".
Parca pentru a demonstra opiniei publice ca PSD s-a democratizat, pe lista de candidati la presedintia PSD mai apare si primarul dambovitean Dorinel Soare.

Oprescu i-a aruncat manusa lui Nastase

Cea mai palpitanta cursa este insa cea pentru fotoliul de presedinte executiv, in care Adrian Nastase il va infrunta pe Sorin Oprescu, sustinut de majoritatea "veteranilor" PSD, inclusiv de Ion Iliescu, nemultumiti de faptul ca fostul premier a preferat sa ignore partidul in favoarea guvernarii.
Desi nu era o noutate, Nastase nu s-a aratat foarte incantat de concurenta din partid. "Este spectaculoasa aceasta competitie, chiar mai spectaculoasa decat ne asteptam, insa acesta este un semn foarte bun, un semn de interes, un semn de acceptare a unei competitii colegiale si care va face ca echipa noastra de conducere sa fie si mai valoroasa", a comentat actualul presedinte PSD.
Pentru functia de secretar general vor candida deputatii Ecaterina Andronescu, Miron Mitrea, Victor Ponta, precum si Vasile Gherasim si Francisc Toba, membri PSD in Organizatia Bucuresti.

Inflatie de potentiali vicepresedinti

Pentru ocuparea celor 11 functii de vicepresedinte s-au inscris 35 de candidati: Neculai Apostol - vicepresedintele Organizatiei Iasi, Constantin Contac - presedintele Organizatiei Botosani, Titus Corlatean - secretar executiv, Corina Cretu - senator, Gabriela Cretu - deputat, Cristian Dumitrescu - deputat, Valer Dorneanu - vicepresedinte PSD, Minodora Ilie - membru BExC, Gheorghe Nechita - prim-vicepresedinte Organizatia Iasi, Bogdan Niculescu-Duvaz - deputat, Mircea Constantiniu - deputat si presedintele Organizatiei Brasov, Ioan Mircea Pascu - vicepresedinte PSD, Dan Ioan Popescu - presedintele Organizatiei Bucuresti, Dan Mircea Popescu - senator, Ioan Rus - vicepresedinte PSD, Ioan Sassu - vicepresedinte PSD, Ilie Sarbu - membru Delegatia Permanenta, Marian Sarbu - deputat, Ion Stan - presedintele Organizatiei Dambovita, Ioan Talpes - presedintele Organizatiei Caras-Severin, Mihai Nicolae Dumitrascu - vicepresedinte PSD, Aurelia Vasile - secretar executiv, Dan Matei Agathon - secretar general, Codrin Stefanescu - secretar executiv, Dan Nica - deputat si presedintele Organizatiei Galati, Elena Dumitru - membra a BEX, Rovana Plumb - presedinta Organizatiei de Femei, Ana Plutoneru - membru in Consiliul National, Maria Lazar - membru in Consiliul National, Liviu Nicolae Dragnea - presedinte al Organizatiei Teleorman, Viorel Hrebenciuc - presedintele Organizatiei Bacau, Viorica Dancila - vicepresedinte al Organizatiei Teleorman si Gheorghe Bunea Stancu - presedintele Organizatiei Braila si, in ultimul moment, presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, si liderul Organizatiei PSD Constanta, Radu Mazare.
Pentru 8 dintre aceste functii se vor bate numai candidatii de sex masculin, trei posturi fiind rezervate femeilor.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.