Impozitarea cu 10 la suta a dobanzilor din depozitele bancare se va aplica numai pentru depozite la termen, constituite cu incepere de la data de 1 mai 2005. Referitor la titlurile de valoare, Comisia de Buget - Finante a introdus amendamentul potrivit caruia impozitarea de 10 la suta se face numai asupra castigurilor din transferurile titlurilor de valoare dobandite incepand cu 1 mai 2005.
"Incepand cu 1 mai, titlurile de valoare instrainate intr-o perioada mai mare de 365 de zile vor fi in continuare impozitate cu 1 la suta, asadar persoanele care detin depozite bancare sau titluri de valoare se vor supune prevederilor actualei legi si nu noii legi care va ridica impozitul de la 1 la suta la zece la suta", a explicat Vosganian. De asemenea, contul curent nu se va impozita, iar titlurile de valoare ce vor fi instrainate pe o perioada mai lunga de un an vor ramane cu o impozitare de 1 la suta.
In ceea ce priveste veniturile realizate din transferul dreptului de proprietate asupra constructiilor, Vosganian a mentionat ca "aria de aplicare a acestor impozitari s-a redus la trei ani, atat pentru imobile cu destinatie de locuinta (cum era inainte de propunerea legislativa), dar si pentru alte imobile cu alte destinatii, precum spatiile comerciale.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Rețetă de Cheesecake Red Velvet, desertul care aduce eleganța cofetăriei...
Sursa: garbo.ro
-
titlu-test-ovidiu mihaila
Sursa: start-up.ro
-
Pietre la rinichi: adevăruri medicale, mituri populare și pași practici...
Sursa: kudika.ro
9AM recomanda:
Urmareste-ne si pe Facebook
TI-A PLACUT ACEST ARTICOL?
Aboneaza-te la 9AM pentru a primi articole similare.